Așa cum se anunțase săptămâna trecută, astăzi, la sediul Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vrancea urma să aibă loc o întâlnire a reprezentanților acestei instituții cu oficiali ai CNAIR, primari și cetățeni din Vrancea. Subiectul discuției îl reprezenta situația exproprierilor de pe traseul Autostrăzii Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani, fiind semnalate o serie de neconcordanțe. Însă astăzi, la ora stabilită, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu au mai ajuns. Nici prefectul județului, Nicușor Halici, nu a răspuns la apelurile telefonice. În schimb, au fost prezenți circa 40 de vrânceni afectați, care și-au exprimat nemulțumirile. ”Am discutat cu oamenii care, pe bună dreptate, sunt nemulțumiți nu de faptul că se construiește autostrada pe terenurile lor, nu că șoseaua de mare viteză îi forțează să își relocheze parte din afaceri sau proprietăți, ci de faptul că în documentele statului ei nu figurează cu exproprieri, cu toate că pe pământurile lor constructorul a venit și a delimitat traseul A 7. Mă uimește atitudinea autorităților locale și județene care i-au sfidat pur și simplu pe cetățenii veniți să obțină niște răspunsuri. Dar, având un model greșit la centru în guvernarea PNL-PSD, ce așteptări să ai de la cei de la Vrancea…
Așa cum și vrâncenii nemulțumiți au spus pe holurile Oficiului de Cadastru, punctez și eu: instituțiile statului lucrează pentru cetățean și nu invers! Luați aminte, domnilor ce vremelnic sunteți la conducere!”, a transmis deputatul Forța Dreptei Vrancea, Ion Ștefan, prezent la această întâlnire.