Astăzi a avut loc o nouă ședință extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea privind stabilirea/menținerea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 la nivelul localităților din județul Vrancea, în urma căreia a fost adoptată HOTĂRÂREA nr. 75.
Potrivit acesteia, la nivelul localităților în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 1,5 0/00 de locuitori și mai mică sau egală cu 3 0/00 de locuitori, se stabilesc/menţin următoarele măsuri, pe o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, astfel:
(1) Organizarea și desfășurarea activității cu public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30 % din capacitatea maximă a spațiului.
(2) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise.
(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
(4) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
(5) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
(6) Activarea/menţinerea aplicării Planului de acțiuni pentru eficientizarea capacității de gestionare a situației în localitățile unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, prin punerea în aplicare a Hotărârii C.J.S.U. Vrancea nr. 185 din 12.11.2020.
Nr. crt. | Localitatea | Incidență cumulată
la 14 zile |
Data calculării incidenței cumulată la 14 zile | Perioada aplicării măsurilor stabilite |
1. | Focşani | 2,36 | 16.04.2021 | 17.04. – 30.04.2021 |
2. | Dumbrăveni | 2,01 | 16.04.2021 | 17.04. – 30.04.2021 |
3. | Moviliţa | 1,86 | 16.04.2021 | 17.04. – 30.04.2021 |
4. | Popeşti | 1,71 | 16.04.2021 | 17.04. – 30.04.2021 |
5. | Vulturu | 1,54 | 16.04.2021 | 17.04. – 30.04.2021 |