CNAIR informează participanții la trafic că, în perioada 22 – 23.06.2024, în intervalul orar 10.00 -20.00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme (38 – 39) grade Celsius – COD PORTOCALIU/ROȘU). Astfel, potrivit noilor avertizări meteorologice emise de către ANM vineri, 21.06.2024, se impun restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, după cum urmează:
– În data de 22.06.2024, intervalul orar 10:00 – 20:00, restricțiile se vor institui pentru sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, din județele: Ilfov, Giurgiu, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Olt, Timiș, Caraș-Severin, Arad, Hunedoara, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Buzău, Călărași și Ialomița.
– În data de 23.06.2024, intervalul orar 10:00-20:00, restricțiile se vor institui pentru sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, din județele: Ilfov, Prahova, Giurgiu, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Olt, Buzău, Brăila, Vrancea, Galați, Ialomița și Călărași.
Reamintim că astăzi, 21.06.2024, sunt instituite restricții de tonaj (7,5t), valabile până la ora 20:00, pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele: Giurgiu, Teleorman, Dolj, Olt, Timiș, Caraș-Severin, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov și Covasna.
Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:
• transporturilor de persoane;
• transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
• vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
• transporturi funerare;
• transporturi poștale;
• transporturi de echipamente de prim ajutor;
• transporturi pentru distribuire de carburanți;
• transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
• transporturi pentru tractări vehicule avariate;
• transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
• transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
• transporturi apă îmbuteliată;
• transporturi produse provenite din exploatări agricole;
• transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.
De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.
Precizăm faptul că în funcție de evoluția condițiilor meteorologice restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite. (sursa: CNAIR)