La data de 18.10.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea a 6 inculpați și măsura controlului judiciar față de alți 2, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și contrabandă (procurarea, colectarea, deţinerea, depozitarea, transportul și comercializarea pe teritoriul României de ţigarete de provenienţă extracomunitară). În urma perchezițiilor efectuate, pe raza județelor Suceava, Vrancea, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti, au fost identificate și ridicate cantitatea de 43.440 țigarete, sumele de 52.410 lei, 17.165 euro, 600 USD și 180 leva, 15 telefoane mobile, un DVR și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie. În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, cu propunerea de arestare preventivă a a trei dintre inculpații reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi a Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție. (sursa: DIICOT)