Rareș Ion n-a murit doar de supradoză. Rareș a fost ucis cu fiecare leu furat din Educație, cu fiecare șpagă băgată în buzunarul unui procuror DIICOT, cu fiecare părinte plecat la muncă „afară” care și-a abandonat copilul într-o cameră rece, într-un sat uitat de lume. Nu a fost doar vina drogului, ci a unei țări care l-a împins, încet, sigur și ireversibil, în groapă. Rareș avea 20 ani, dar alții au 12, 14, 16. Ar trebui să fie la liceu, să joace fotbal, să se îndrăgostească, să aibă timp să greșească și să învețe. Dar în România reală, cea de jos, liceele sunt focare de nepăsare, directorii sunt numiți politic, profesorii sunt obosiți, iar elevii învață să se piardă de mici. Pe holuri se vând pastile, iar în colțuri se trag liniute după liniute, în pauza de la ora de română. DIICOT? Un nume greu în lupta cu traficul de droguri. În teorie. În practică, dosare se închid cu NUP, rețele sunt „ratate” intenționat, iar șefii devin subit milionari. Judecători care dorm în robe de lux, pensii speciale, cu vacanțe plătite de interlopi, închid ochii la dosare grele și se concentrează pe vânarea jurnaliștilor care îndrăznesc să scrie despre ei.
România nu are o economie, are o amăgire. Bani puțini, prost gestionați, risipiți între sinecuri și contracte fictive. Tinerii cresc cu gândul la plecare, iar cei care rămân sunt fie prinși în sistem, fie uitați de el. Copiii din familii sărace nu ajung la școală, dar ajung ușor la prafuri. Ce e mai ieftin și mai accesibil decât un drog de sinteză pe care-l poți cumpăra cu 10 lei din colțul blocului? Și părinții? Sunt victime și călăi. Mulți plecați la muncă în afară, trimițând bani, dar uitând de suflete. Alții, captivi în cercul vicios al sărăciei, neștiind sau nepăsători. Copii lăsați de izbeliște, fără supraveghere, fără ghidaj, fără iubire. Iar când statul nu există și familia cedează, strada devine familie. Iar strada dă lecții grele, de la 12 ani.
Ce-i de făcut?
– Educație reală, nu festivism: salarii decente, programe relevante, orientare școlară și psihologi adevărați în fiecare școală.
– Reformă reală în justiție, nu mimă televizată: procurori și judecători verificați anual, anchete externe, pedepse reale pentru corupție.
– Prevenție, nu doar represiune: campanii naționale de educație antidrog în școli, centre gratuite de consiliere și reabilitare pentru minori.
– Sprijin pentru părinți și copii vulnerabili: asistenți sociali în teren, susținere financiară și umană pentru familiile dezmembrate de sărăcie.
– Un DIICOT reformat sau închis, dacă nu-și face treaba. Mai bine nimic decât o iluzie care ne ucide copiii.
Rareș n-a murit de o simplă doză. A murit pentru că România e, de prea mult timp, o mamă vitregă care-și sacrifică fiii pentru supraviețuirea câtorva. Dacă nu ne trezim, Rareș va fi doar unul dintre mulți. Următorul e poate deja cu seringa în mână. (Sebastian Oancea – antifakenews.eu)
