Pentru România, parașuta de siguranță a fost în ultimii ani ritmul susținut de creștere economică. Avansul considerabil al PIB înregistrat până în prezent putea fi de data asta o “moștenire” valoroasă care să stea la baza unei dezvoltări durabile. Problema este că parașuta de siguranță prinde din ce în ce mai multe găuri amenințătoare pentru “zborul” economiei românești. După 2 ani de scădere a prețurilor de consum, se înregistrează o creștere a inflației, puternic influențată de reducerile succesive ale cotelor de TVA pentru diferite categorii de produse de pe piața internă și accelerată de cotația petrolului pe piața mondială care bate amenințător spre 100 de dolari/baril . Se preconizează că inflația totală va continua să crească și în 2018, pe fondul intensificării presiunilor exercitate de cerere și al estompării efectului produs de reducerile fiscale dezinflaționiste – sau, în cazul accizelor, reducerile însele sunt inversate. Inflația este o gaură mare în parașuta de siguranță de care vorbeam. Apoi, deși rata șomajului a scăzut constant și se estimează că a atins 4,9 % în trimestrul al treilea din 2017, cel mai scăzut nivel de mai mult de 20 de ani, deși creșterea ocupării forței de muncă a fost solidă, iar rata ocupării forței de muncă a crescut la 69 % în trimestrul al treilea din 2017, România vede cum pierde zi-de-zi forța de muncă, atât din cauza migrației acesteia cât și din cauza îmbătrânirii constante a populației, iar oferta de forță de muncă nu ține pasul cu nevoile în continuă schimbare ale economiei. Piaţa muncii se înăspreşte în urma creşterii angajărilor, odată cu o reducere a forţei de muncă din cauza emigraţiei şi a îmbătrânirii populaţiei. În acelaşi timp, România are un potenţial substanţial de forţă de muncă nefolosită, şi câteva grupuri, cum ar fi tinerii, romii, şomerii pe termen lung şi persoanele cu dizabilităţi se confruntă cu dificultăţi în accesarea pieţei muncii, susține analiza realizată recent de Comisia Europeană. Piața muncii – o altă mare gaură în aceeași parașută cu care ar trebui să scăpăm dintr-o aterizare forțată. Continuând, sărăcia rămâne la un nivel ridicat iar riscul ridicat de sărăcie este cauzat în principal de nivelurile mari de inactivitate. Creșterea economică puternică este însoțită de un nivel ridicat de inegalitate. România continuă să afișeze un decalaj uriaș între ritmul avansat de creștere economică și nivelul extrem de redus de dezvoltare. Comisia Europeană (CE) a transmis recent României recomandările specifice de ţară, lansând totodată un avertisment cu privire la riscul foarte ridicat de sărăcie sau de excluziune socială. O altă gaură și nu ultima. Cum spuneam, dincolo de orientarea pe consum a creșterii economice din ultimii ani, încep să se vadă din ce în ce mai acut problemele structurale. Apar găurile din parașuta de siguranță, ceea ce ne-ar putea face să ne trezim cu o “aterizare forțată”, cum spun comisarii europeni. Dar riscul cel mai mare pe care îl văd eu acum, nu este o “cădere în bot” pe termen scurt. Cred că pe termen scurt România are încă resurse de a petici parașuta. Dar costul acestor petice (împrumuturi din ce în ce mai scumpe, realocarea spre prezent a banilor plasați pentru viitor – depozite, investiții, fonduri de pensii, redirecționarea bugetelor naționale de investiții către cheltuieli) este achitat de fapt de un cec fără acoperire de sumă pe care generația de mâine va trebui să-l achite, înjurând generația de azi.
Daniel APOSTOL
