sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateRomânia morţilor vinovaţi

România morţilor vinovaţi

Nu pot spune că suntem o ţară cu adevărat europeană când vine vorba despre respectul pentru lege, pentru valori cum ar fi sinceritatea, onestitatea, simţul răspunderii, simţul penibilului, sintagma “nimeni nu e mai presus de lege” etc. De fapt, nu cred că ne-am însuşit valorile unei civilizaţii la care cică am fi aderat. Suntem în continuare tentaţi de capra vecinului, umplem stadioane, dacă se poate, pentru Fuego şi Guţă, facem audienţă cât casa la Măruţă, scoatem telefoanele să filmăm scandaluri în plină stradă, urâm mitocănia, dar ne hrănim cu ea. Însă cel mai periculos lucru pentru naţia asta e că nu se respectă pe sine. Iar respectul de sine înseamnă, printre altele, chiar ieşitul în stradă, dar nu când ajunge cuţitul la os. Respectul de sine înseamnă, pentru o naţie, să-şi tragă conducătorii de brăcinari. Să dea cu ei de pământ. Să-i dea jos la fel de repede pe cât i-a pus. Această slăbiciune este speculată de javrele politice de 25 de ani. Din acest motiv, nimeni nu a fost tras la răspundere când un preot a fost înjunghiat în inimă în biserică, în centrul oraşului, din acest motiv nimeni nu a fost tras la răspundere în urma morţii unui focşănean într-o groapă nesemnalizată de-a Primăriei, n-am văzut nici o demisie, nici un dosar penal în cazul morţii unei tinere din cauza denivelărilor din asfaltul de pe drumul naţional spre Soveja, la fel cum nu cred că se va întâmpla ceva în cazul poliţistului din coloana oficială a „interesului naţional” întors de la restaurant, râgâind fonfleu de vită. S-a murit la Revoluţie, s-a murit la Mineriadă, se moare în continuare şi se va mai muri. Ceea ce trebuie să înţelegem este, însă, că noi suntem stăpânii lor, nu ei ai noştri. Şi asta pentru că noi suntem mult mai mulţi, ei sunt o cloacă. Iar această cloacă trebuie stârpită, nu încurajată cu ştampila. Suntem furaţi în fiecare zi, ne revoltăm pe Facebook despre asta, dar le lăudăm parangheliile făcute tot din banii noştri, le mâncăm micii şi le bem berea, pe care tot noi le plătim. Copiii învaţă pe ciuci din cauza subfinanţării sistemului educaţional, părinţii dansează la revelioane de sute de mii de euro în pieţele publice. Restul, completaţi voi … .


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu