Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, trei inițiative legislative propuse de Ministerul Fondurilor Europene, care însumează alte 335 de milioane de euro pentru ajutorarea persoanelor defavorizate dar și pentru pregătirea următorului exercițiu financiar de 7 ani de zile. Astfel, România poate fi pregătită să absoarbă cât mai repede o parte semnificativă din cei peste 30 de miliarde de euro negociați în această perioadă cu Comisia Europeană. Ordonanțele adoptate în Guvern fac referire la:
- asigurarea unui stimulent financiar pentru 38.000 de asistenți sociali, așa cum primesc deja cadrele medicale implicate în lupta împotriva coronavirus,
- acordarea de pachete alimentare și de igienă pentru 1.188.000 de români aflați în situații defavorizate sau în risc de sărăcie,
- precum și, în premieră absolută, asigurarea cadrului legislativ pentru pregătirea portofoliului de proiecte pentru următoarea perioadă de programare 2021-2027.
„Este pentru prima oară de când România gestionează fonduri europene când Guvernul nu numai că nu a pierdut startul în absorbția eficientă a banilor, dar am pregătit cu 8 luni înainte de începerea următorului exercițiu financiar cadrul prin care autoritățile locale pot pregăti deja portofoliul de proiecte de infrastructură pentru 2021-2027! Am pus la dispoziție 100 de milioane de euro pentru pregătirea temeinică a proiectelor vitale precum regenerarea urbană care înseamnă spații verzi între blocuri și refacerea centrelor istorice, pentru mobilitate, pentru specializare inteligentă și, foarte important, pentru infrastructura rutieră județeană”, a declarat ministrul Marcel Boloș la încheierea ședinței de Guvern.
Ordonanța care prevede acordarea începând cu 15 iunie a 1.188.000 de pachete cu hrană și cu produse de igienă prevede o noutate, și anume includerea persoanelor stabilite în așezările informale. Distribuția acestor produse se face de către Instituția Prefectului cu ajutorul reprezentanților fiecărei unități administrativ teritoriale. Cele 225 de milioane de euro alocate cumpărării pachetelor reprezintă totodată un sprijin pentru producătorii români de la care se vor achiziționa 35,6 de tone de făină, 28,5 tone de mălai, 10,7 tone de conserve de vită, 6,2 tone de conserve de porc etc. În total, fiecare pachet alimentar conține 38 de produse și cel de igienă alte 6. Al treilea act normativ propus de Ministerul Fondurilor Europene și aprobat în ședința de Guvern de joi se adresează angajaților din centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice, copii și pentru alte categorii vulnerabile, izolați preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgență. „Așa cum angajații din sistemul sanitar primesc deja un stimulent financiar, normal este să primească și cei 38.000 de asistenți sociali care au avut grijă de cei mai vulnerabili dintre noi”, a explicat ministrul Marcel Boloș. Cei 1.150 de ron brut se acordă o singură dată din fondul de salarii, ulterior fiind decontați din fonduri europene prin Programul Operațional Capital Uman din care au fost alocate 10 milioane de euro. (comunicat Ministerul Fondurilor Europene)