Azi am aflat că a murit Rona Hartner. Mai tânără ca mine cu 6 ani, ceea ce este primul mare motiv de tristețe. O astfel de moarte este un memento mori brutal, mai ales pentru cei aflați la vârsta la care trebuie să ne facem regulat control de anumite cancere.
Rona și-a început cariera ca actriță în anii 90, dar în ultima vreme era cunoscută mai ales drept cântăreață, uneori pe scenă, dar și în restaurante, sau la alte evenimente oferite în comunitățile româneșți. Am văzut-o cântând la Montreal, adusă din Franța de cineva din comunitatea noastră pentru un Revelion organizat la un restaurant cu specific românesc. Era ca de obicei îmbrăcată în rochii largi, cu volane, excesiv de machiată și coafată, un mod de a ascunde oboseala, epuizarea acestui tip de viață. Rona se îngrășase, își pierduse chipul de păpușă, veselă, volubilă, îndrăgostită de viață. Mai târziu am aflat că era vorba și de un cancer. Nu am avut curajul să mă duc să vorbesc cu ea. Nu o cunoșteam personal, dar știam multe despre ea. La vremea când juca alături de Romain Duris era ușor de văzut că putea fi o mare artistă, dacă ar fi avut șansa să dea peste un agent bun.
Când intra într-o încăpere, ocupa tot spațiul. Râsul, mersul, gesturile ei eclipsau mai ales pe cineva ca mine, o ființă veșnic preocupată de respectul breslei, al familiei, colegilor. Dacă aveam dorințe, aspirații, le țineam sub lacăt. La puțină vreme după ce s-a lansat, într-o zi, Rona a fost invitată cu mama ei la o emisiune în care era și Vadim Tudor. Nu mai știu care era subiectul, desigur un scandal, dar Vadim a început să o atace.
Cred că la un moment dat i-a zis: „Nu am văzut niciodată așa ceva ca tine”, iar Rona i-a răspuns: „Dar asta ai văzut?” Și i-a arătat degetul.
Apoi Rona s-a sculat de pe scaun și a zis: „Hai mama acasă!”. Ca să ataci un bărbat pe un platou de filmare, să ții la controversă, nu prea se făcea în România. Dar să ataci pe cineva ca Vadim Tudor, care avea brațul lung, memorie de elefant, și un spirit de răzbunare ieșit din comun, trebuia să fii Rona Hartner. (…) Pentru mine, Rona va reprezenta femeia care i-a arătat degetul lui Vadim Tudor. Dragă Rona, keep the good work și pe lumea cealaltă, în caz că întâlnești personaje ca el. Hopa, hopa, lume bună.
Editorialul complet scris de Felicia Mihali îl puteți citi pe PRESShub.
Felicia Mihali este scriitoare, traducătoare, editoare. Trăiește în prezent în Canada, unde s-a stabilit în anul 2000. După trei cărți scrise în limba română, dintre care Țara brânzei, Felicia a publicat nouă romane în franceză și trei în engleză la edituri de prestigiu. În prezent, scrie și traduce în trei limbi, și conduce editura Hashtag din Montreal.
