sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateS-a deschis noul magazin de bricolaj, în locul fostului Praktiker

S-a deschis noul magazin de bricolaj, în locul fostului Praktiker

Ieri s-a deschis un nou magazin de bricolaj, la Focșani. Sub brandul Homelux, ridicat în locul fostului Praktiker, de pe șoseaua de centură a municipiului, în magazin se găsesc articole de mobilă, decoraṭiuni, covoare, corpuri de iluminat, textile de casă, electrocasnice ș.a. Este al doilea magazin Homelux deschis în România de fostul proprietar al lanțului Praktiker, afacere preluată de Brico Depot. ,,Suntem foarte încântați să anunţăm deschiderea celui de-al doilea magazin Homelux în orașul Focșani și sperăm ca magazinul să devină curând  destinația preferată a locuitorilor din acest oraș pentru cumpărăturile de mobilă și decoraţiuni. Îi așteptăm cu peste 20.000 de articole și o gamă largă de servicii adaptate nevoilor lor. Cererea clienţilor de produse Home&Deco este în creştere în ultimii ani și cu atât mai mult în provincie, unde clienţii nu au foarte multe opţiuni. În cele câteva zile de la deschiderea magazinului din Ploieşti și a platformei e-commerce Homelux.ro, am obţinut rezultate bune, ceea ce ne încurajează  să ne urmăm planul de expansiune  propus, de a ajunge la 20 de unităţi în următorii 5 ani’’, a declarat managerul general al companiei, Omer Susli.      Magazinul pune la dispoziţia clienţilor produse pentru amenajarea casei și o gamă largă de servicii personalizate pe nevoile clienţilor, cum ar fi: transportul cumpărăturilor la domiciliu, credit direct în magazin, card cadou, confecționare perdele, plata produselor în rate și cardul de fidelitate Homelux, prin care clienţii primesc 5% din valoarea cumpărăturilor, pentru a-i folosi la următoarele cumpărături.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu