Primarii din Suraia și Biliești au semnat, la Ministerul Dezvoltării, contractul de finanțare pentru proiectul de înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în cele două comune. Valoarea totală a investiției este de peste 48 de milioane de lei. Contractul de finanțare este valabil până la sfârșitul anului 2026. ”Acest proiect reprezintă o schimbare majoră pentru noi toți, oferind oportunități noi și îmbunătățind calitatea vieții în comunitate. Sărbătorim nu doar semnarea unui contract, ci și începutul unei noi ere de dezvoltare și prosperitate pentru comuna noastră și pentru toți locuitorii ei. Acest proiect cuprinde 1330 racorduri și cu posibilitatea de a extinde pentru toate locuințele! Avem garanția că acest proiect are termen de execuție 2026, cu drept de suplimentare până în 2028.”, a transmis primărița comunei Suraia, Maria Stroe. ”Începând cu săptămâna viitoare – joi, 6 iunie – va fi predat amplasamentul și se va da ordinul de începere a lucrărilor. Deși procedurile au fost greoaie și birocrația excesivă, în scurt timp locuitorii comunei Biliești vor putea beneficia de tot confortul și bunăstarea pe care le așteaptă de ceva vreme.”, a precizat primarul comunei Biliești, Vasile Chirilă.
S-a semnat contractul de finanțare a proiectului de alimentare cu gaze pentru comunele Suraia și Biliești
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -