Constantin (Costy) Ștefu s-a stins din viață la doar 33 de ani. El este cunoscut în Vrancea datorită rolului pe care îl interpreta, cu succes, în fiecare iarnă: Moș Crăciun. Costy Ștefu se costuma în Moș Crăciun și participa la evenimentele pentru copii sau unde era solicitat pentru a aduce bucurie și surprize celor mici. Anunțul decesului a fost făcut marți, chiar de sora acestuia: ”acest mesaj este pentru a confirma că da, astăzi (n.r. marți) l-am pierdut pe fratele meu, Costeluș/Costy/Constantin, copil, soț și tată. Cei care vor sa își ia rămas bun o pot face de mâine după ora 13.00. Va fi depus la casa părintească – sat Faraoanele, comuna Vârteșcoiu – iar înmormântarea va fi sâmbătă, 12.08, ora 12:00.”, a scris Elena Ștefu pe Facebook.
Numeroase mesaje de tristețe și condoleanțe au apărut, deja, în mediul online:
”Dumnezeu ne demonstrează mai mereu că suntem trecători prin această viață, însă astăzi ne-a împietrit pe fiecare dintre noi, cei care l-am cunoscut pe Costeluș, unii mai mult, alții mai puțin…la aflarea veștii ca el nu va mai fi… Din păcate, nu avem cui să ne plângem, suntem mici în fața puterii lui Dumnezeu și trebuie să ne acceptăm soarta, deși uneori este prea grea!
Dumnezeu să te ierte OM BUN, Moș Crăciun al copiilor noștri, săritor și omenos indiferent de situație!” // ”O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens. Sincere condoleanțe! Multă putere și alinare! Dumnezeu să-l odihnească în pace!” // ”Am avut onoarea și plăcerea să îi lucrez ultimul costum lui Moș Crăciun, dar și să cunosc un om care se vedea de la distanță ce suflet mare are, la fel ca „rolul” jucat în aceasta viață. Dumnezeu își alege de pe acest pământ oamenii buni! Să ai odihnă veșnică „Moșule”, iar familiei putere și condoleanțe!” // ”Și erai programat și pentru anul acesta… și erai un suflet cum rar îți este dat să întâlnești, erai bucuria copiilor, adulților și universul familiei…. Ce e viața? Dumnezeu să te ierte și să veghezi îngerașii tăi din împărăția cerurilor!” // ”De astăzi…pentru noi…cei care l-am cunoscut, Moș Crăciun a murit … s-a dus într-un loc, sperăm, mai bun…să împartă optimism și bucurie și acolo, și, poate, …daruri la copii… De astăzi vom putea doar să ne amintim ce om sufletist a fost, empatic, familist, săritor, optimist… Sincere condoleanțe soției, surorii, mamei…și întregii familii …cuvintele sunt de prisos…durerea nu poate fi exprimată sau înțeleasă cumva…tragic și de neînțeles… Moșule…vei rămâne veșnic în amintirea noastră și a copiilor!”