De mai mulți ani, tot felul de demagogii politice și declarații populiste ne-au indus ideea că s-ar putea construi un aeroport în Vrancea, mai precis la marginea Focșaniului. În afara declarațiilor politice, nimic concret. Iată că, până la urmă, s-au demarat procedurile pentru construcția unui aeroport … în apropiere: în județul Galați. Aeroportul Galați-Brăila se va construi în zona Braniştea (la circa 70 de kilometri de Focșani) şi va fi destinat, în special, transportului de mărfuri. Se pare că proiectul acestui aeroport a fost susținut intens și concret de autorităţile şi politicienii din județele Galaţi şi Brăila, care nu s-au limitat doar la demagogii electorale. Potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, două asocieri de firme au depus oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate a aeroportului. ”Au fost depuse două oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate, inclusiv pentru studiul de obstacolare, studiul arheologic, studiile de teren și de mediu sau diverse expertize si soluții tehnice privind funcțiunile aeroportului. Cele două oferte înseamnă 22 de firme înscrise la această licitație, fie în asociere, fie ca subcontractanți pentru cei doi ofertanți. Urmează acum o perioadă de evaluare și analiză a ofertelor, după care, dacă toate condițiile impuse vor fi îndeplinite, vom avea o firmă care, în mai puțin de un an, trebuie să ne spună cum va arata aeroportul de la Galați, inclusiv cu terminal cargo pentru transportul mărfurilor. Pentru această investiție, care este prinsă în Master Planul General de Transport al României, avem și sprijinul specialiștilor de la Autoritatea Aeronautică Civilă din România. Pentru construirea unui aeroport care să deservească această zonă a țării, lucrăm împreună cu ai noștri colegi de la Consiliul Județean Brăila, având deja semnat un parteneriat în acest sens.”, a transmis președintele CJ Galați.
S-ar putea face un aeroport în zona noastră, dar nu la Focșani, ci la Galați
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -