Autoritățile județene au decis ridicarea filtrelor sanitare din satul Lepezi, comuna Homocea, acolo unde s-a confirmat un focar de pestă porcină africană, la o gospodărie, la sfârșitul lunii octombrie. Filtrul sanitar se menține, însă, la focar. Totodată, se păstrează filtrele rutiere, cu echipaje formate din veterinari, polițiști și jandarmi. Sunt verificate, în continuare, autovehiculele care transportă animale, carne sau produse din carne. ”Au trecut 20 de zile de la confirmarea virusului pestei porcine africane la Lepezi și nu am mai înregistrat alte cazuri. Gradul de risc începe să se reducă, astfel că am propus ridicarea filtrului sanitar. Măsura a fost aprobată în Centrul Local de Combatere a Bolilor și în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. După 45 de zile de la confirmarea focarului vom introduce porci santinelă în gospodăria unde s-a depistat virusul pestei porcine africane. În același timp, menținem controalele la autovehiculele care transportă animale, carne și produse din carne, atât la Homocea cât și la Nănești”, ne-a declarat directorul DSVSA Vrancea, Necula Botezatu.
În plus, în apropierea Crăciunului, se vor intensifica acțiunile de control pe E85 și va mai institui un filtru rutier, posibil la Tișița. Tot în cadrul CLCB și CJSU s-a aprobat planul de măsuri pentru prevenirea pestei rumegătoarelor mici (ovine și caprine). Măsurile sunt cele specifice: intensificarea controalelor, identificarea și catagrafierea animalelor etc. Deocamdată, pesta rumegătoarelor mici a fost confirmată în Bulgaria, aproape de granița cu România.