sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneS-au stabilit secțiile de votare pentru alegerile locale din 27 septembrie

S-au stabilit secțiile de votare pentru alegerile locale din 27 septembrie

Autoritatea Electorală Permanentă a publicat situaţia actualizată la data de 04.09.2020 privind numerotarea şi sediile secţiilor de votare din ţară, organizate cu ocazia scrutinului pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020. Potrivit art. 20 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, numerotarea secţiilor de votare din ţară se actualizează de către Autoritatea Electorală Permanentă la nivelul fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti, începând cu localitatea reşedinţă de judeţ şi continuând cu cele din municipii, oraşe şi comune, în ordinea alfabetică a acestora. În municipiile cu subdiviziuni administrativ-teritoriale, numerotarea se face cu respectarea ordinii acestor subdiviziuni, prevăzută de lege.

La nivel național, pentru scrutinul din 27 septembrie s-au constituit 18.794 de secții de votare. Dintre acestea, 359 sunt în județul Vrancea: 98 în mediul urban și 261 în mediul rural. Cele mai multe secții de votare sunt în Focșani: 58. Urmează municipiul Adjud, cu 14, și orașul Mărășești, cu 11 secții de votare. Celelalte orașe au 9 – Panciu, respectiv 6 – Odobești. Lista secţiilor de votare este publicată pe site-ul www.roaep.ro


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu