Astăzi turismul mondial traversează o criză fără precedent, cu un impact care va schimba radical modul în care această industrie va arăta de acum încolo. Toți specialiștii internaționali și naționali fac predicții, scenarii de evoluție, analizează după diverse modele intensitatea cu care fiecare economie națională va fi afectată și cum se estimează că va fi redresarea fiecăreia, dar și în ansamblu european și mondial. Din acest ansamblu face parte și România și avem datoria să gândim și să acționăm deja pentru viitor, chiar dacă la acest moment încă ne concentrăm pe asigurarea siguranței medicale și limitarea pierderilor de vieți. Cu toții știm că economia națională trebuie să-și continue funcționarea, turismul fiind de peste două decenii o ramură economică strategică și o prioritate a României.
Fără îndoială că încă nu a reușit să fie ramura economiei care să susțină o țară întreagă, deși ar fi putut să devină în 30 de ani, dar este o ramură care angrenează cel puțin alte șase domenii economice, unele fiind până la 30% dependente de piața de desfacere din domeniul HORECA. Turismul nu reprezintă numai o vacanță la mare sau la munte, ci reprezintă o industrie complexă care generează direct și indirect peste șase sute de mii de locuri de muncă. Dar este și domeniul care asigură refacerea forței de muncă din întreaga economie, care asigură satisfacția și starea de normalitate a milioanelor de oameni care călătoresc, care merg la restaurante, în parcuri de distracții, muzee, stațiuni litorale, montane, de relaxare sau balneare. Serviciile hoteliere, restaurantele și călătoriile reprezintă nevoi extrem de importante încât oamenii nu le pot pur și simplu abandona.
Industria ospitalității este un domeniu în care fără îndoială regulile și modul de desfășurare a activității vor trebui regândite la scară globală, însă categoric nu poate fi ignorat. Suntem conștienți că forma pe care o va lua această industrie va fi diferită, mult schimbată. Nimic nu va mai fi ca înainte. Ca să nu mai pierdem încă un tren, din lungul șir al celor care au trecut fără să oprească și la noi, trebuie să începem să lucrăm asiduu încă de acum pentru construcția viitorului. Aceste vremuri perturbatorii pot aduce și oportunități.
Astăzi, toți jucătorii din turismul mondial sunt la același nivel, din păcate nivelul fiind zero. Putem oare privi acest lucru și ca pe o oportunitate, ca pe o șansa de a lua un nou start, o ocazie de repoziționare, astfel încât să schimbăm felul în care România este văzută în turismul european și în cel mondial? Noi suntem de părere ca DA, însă aceste lucruri nu se întâmplă peste noapte. Pentru a face această schimbare e nevoie de un demers comun, de o colectare a ideilor bune, a ideilor inovatoare, de argumentare a acestor idei, de o muncă intensă de informare, evaluare, selecție, analiză, comparații și prioritizări.
Alianța Pentru Turism (APT) reprezintă o structură informală deschisă și constituită voluntar. Până la acest moment au aderat la acest grup de atitudine și inițiativă 15 organizații importante ale turismului românesc, multe alte organizații și experți exprimându-și interesul, APT fiind expresia unității, voinței și determinării întregii industrii a ospitalității în fața acestor mari amenințări și provocări cărora turismul românesc trebuie să le facă față. Și ar putea să iasă întărit și reinventat din această dură încercare. S.O.S. Turismul Românesc este un prim proiect al acestei Alianțe și reprezintă un demers unitar, coordonat și focusat pe VIITORUL TURISMULUI ROMÂNESC, un demers făcut pe o singură voce puternică a întregii bresle. Este un proiect menit să demonstreze importanța acestui domeniu economic și care să aducă propuneri de relansare a acestei industrii.
Comunicatul integral al Alianței pentru Turism îl puteți citi AICI.