În contextul avertizărilor de COD PORTOCALIU și ROȘU care vizează creșterea regimului de temperatură pentru zilele următoare, vineri, 30 iunie a.c., prefectul județului Vrancea, Sorin Hornea, în calitate de președinte al CJSU, a convocat membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea în şedinţă extraordinară la sediul Instituţiei Prefectului.
Astfel, conform avertizării meteorologice de COD PORTOCALIU emise de Administrația Națională de Meteorologie, în cursul zilei de vineri, 30 iunie a.c., valul de căldură va persista și se va accentua în cea mai mare parte a țării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În județul nostru disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37…39 de grade.
De asemenea, pentru sâmbătă, 1 iulie a.c., intervalul ora 10.00 – 21.00 sunt valabile două avertizări meteorologice: COD ROȘU, pentru zona joasă de relief a județului Vrancea când se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 și 41 de grade, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent, după-amiaza, între 82 și 84 de unități, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, precum și COD PORTOCALIU, valabil pentru vestul județului nostru, unde disconfortul termic se va menține accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 și 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei.
Totodată, Administrația Națională de Meteorologie mai informează și că în după-amiaza zilei de sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică (1/2 iulie), local în nordul, centrul și nord-estul țării, precum și în zona de munte, mai ales în Carpații Orientali, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se vor semnala vijelii, grindină și averse torențiale. Duminică, 2 iulie, în sudul țării vor mai fi temperaturi maxime în jurul a 35 de grade la amiază, dar spre seară și noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua, iar în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei vor fi averse torențiale, vijelii și grindină și se vor cumula cantități importante de apă.
Având în vedere fenomenele meteorologice periculoase prognozate, prefectul județului Vrancea a dispus punerea în aplicare a tuturor măsurilor prevăzute în Planul de măsuri și acțiuni pentru evitarea producerii situațiilor de urgență ce se pot manifesta la nivelul județului Vrancea ca urmare a prognozelor meteorologice de caniculă, cu accent deosebit pe cele ce se aplică în cazul Codului Roșu.
Totodată, s-a luat măsura transmiterii unei solicitări către Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei prin care se recomandă menținerea deschisă a locașurilor de cult de pe raza municipiilor și orașelor din județul Vrancea pentru a permite adăpostirea persoanelor vulnerabile care solicită sprijin și menținerea în stare de funcțiune, acolo unde este posibil a aparatelor de climatizare, desfășurarea slujbelor religioase sau a altor activități într-un interval de timp care să nu depășească ora 11.00 și avertizarea enoriașilor cu privire la retragerea cât mai rapidă către locuințe.
Având în vedere fenomenele prognozate pentru perioada imediat următoare, s-a solicitat reprogramarea tuturor manifestărilor cultural-sportive ce se organizează în aer liber sâmbătă, 01.07.2017, intervalul orar 10.00 – 21.00 la o dată sau un interval orar din afara perioadei de manifestare a Codului Roșu.
De asemenea, urmare a solicitării prefectului județului Vrancea și cu sprijinul autorităților publice locale, s-au operaționalizat 18 puncte de prim ajutor, distribuire a apei potabile și adăpostire a populației, astfel: în municipiul Focșani: Sediul Primăriei municipiului Focșani – str. Dimitrie Cantemir nr.1 bis; Piața Sud – farmacia de lângă magazin Profi, B-dul București; Piața Gării – Dispecerat transport public de persoane; Obor – Supermarket Zanfir, str. Mărășești; Piața Moldovei – Sediul punctului de metrologie; în municipiul Adjud: S.C. Malvira Farm S.R.L. – str. Republicii, nr. 12, S.C. Andreefarm S.R.L. – str. Nicolae Bălcescu, nr. 102, S.C. Novofarm S.R.L. – str. Tudor Vladimirescu, nr. 2, S.C. Efedra S.R.L. – str. Libertății, nr. 8, S.C. Farmacia Iris S.R.L. – str. Republicii, nr. 26; în orașul Panciu: Piața Panciu – str. Nicolae Titulescu; în orașul Odobești: Sediul Primăriei – str. Libertății, nr. 113, Biblioteca Orășenească – str. Libertății, nr. 124, Dispensarul Uman dr. Calotă – str. Ștefan cel Mare, nr. 40, Primăria Odobești – Serviciul taxe și impozite – str. Libertății, nr. 122; în orașul Mărășești: Sediul Primăriei – str. Siret, nr. 1, Piața Agroalimentară – str. Republicii, nr. 68; în comuna Vidra: Sediul Primăriei comuna Vidra – str. Principală, nr. 1.
Având în vedere aceste aspecte, recomandăm cetățenilor să acorde o atenție deosebită în această perioadă respectării măsurilor specifice de protecție pe timpul caniculei, astfel:
RECOMANDĂRI PRIVIND PROTECŢIA POPULAŢIEI PE TIMPUL CANICULEI:
– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
– Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
– Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
– Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);
– Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
– Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
– Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
– Nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
– Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
– Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
–Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
– Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR PENTRU PERIOADELE CANICULARE
- Prevenirea incendiilor
În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile judeţene sau locale din zonele cu risc crescut de incendiu şi, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituţiilor din zonele menţionate trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor specifice care să cuprindă:
– Identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi a lipsei de precipitaţii, urmând a se stabili măsurile de protecţie specifice.
– Asigurarea şi verificarea zilnică a instalaţiilor de stingere şi a rezervelor de substanţe stingătoare.
– Asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră.
– Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere, şi dotarea acestora cu mijloace de primă intervenţie.
– Restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive
– Intensificarea activităţilor cu scop preventiv în zonele cu culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement.
– Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept.
– Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
– Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
– Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.
- Prevenirea incendiilor de vegetaţie şi de mirişti.
În condiţiile în care se obţin aprobările cerute de legislaţia în vigoare, arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor măsuri:
- a) condiţii meteorologice fără vânt;
- b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
- c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
- d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
- e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
- f) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
- g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
Biroul de comunicare al C.J.S.U. Vrancea