Sâmbătă, 27 aprilie 2024, în ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, clericii și credincioșii din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei sunt așteptați să participe la tradiționala procesiune de Florii, care va fi organizată în Buzău și Focșani. În municipiul Buzău, evenimentul va începe la ora 17:00 și se va desfășura pe următorul traseu: Parcul Crâng, bulevardul Nicolae Bălcescu, bulevardul Unirii, strada Obor și Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”. Participanții vor ajunge la Catedrala Arhiepiscopală în jurul orei 18:00, unde, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian al Buzăului și Vrancei, pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, împreună cu slujitorii lăcașului de cult, va oficia rânduiala de sfințire a icoanei praznicului și de binecuvântare a pelerinilor.
În municipiul Focșani, procesiunea de Florii va avea următoarele două trasee: ora 17:00 – biserica „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cartierul Sud, strada Revoluției, bulevardul București, bulevardul Unirii și biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Piața Unirii; ora 17:30 – biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, bulevardul Independenței, bulevardul Unirii și biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Piața Unirii. La ora 18:30, grupurile de preoți și credincioși vor ajunge simultan în Piața Unirii, unde vor fi întâmpinate de Părintele Arhiepiscop Ciprian, care va sfinți icoana praznicului, va citi rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și va rosti un cuvânt de învățătură, în fața bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei)