În perioada 22 – 30 mai a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici, cu sprijinul specialiştilor silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focşani şi Ocolului Silvic A.O.V.P. Tulnici, au efectuat mai multe controale pe linie silvică la depozite de materiale lemnoase. Astfel, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 01 ianuarie-22 mai a.c., o societate comercială din comuna Tulnici a expediat din incinta depozitului de materiale lemnoase cantitățile de 81,846 m.c. lemn rotund rășinoase, 13,321 m.c. lemn foc fag și 2,238 m.c. lemn foc paltin, fără documente legale de provenienţă şi transport. Față de operatorul economic în cauză a fost dispusă măsura sancționării contravenționale în baza prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind, totodată, dispusă măsura complementară a confiscării contravalorii materialelor lemnoase menționate.
În urma unui control efectuat la o instalație de debitat material lemnos având punct de lucru în comuna Câmpineanca, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Focșani au stabilit faptul că societatea comercială nu a expediat cantitatea de 49,44 m.c. lemn rotund molid către societatea din comuna Tulnici, conform datelor înscrise într-un aviz de însoțire, cantitatea de masă lemnoasă fiind identificată fizic în incinta depozitului emitentului, sens în care operatorul economic a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind confiscat volumul de masă lemnoasă în cauză.
De asemenea, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici, cu sprijinul reprezentanţilor silvici din cadrul Ocolului Silvic Obştea Tulnici, au efectuat un control în punctul „Valea Mărului”, situat în extravilanul comunei Tulnici, în urma căruia au constatat faptul că, în perioada 29-30 mai a.c., o societate comercială din comună a expediat din platforma primară a partizii de masă lemnoasă cantitatea totală de 33,93 mc lemn rotund rășinoase, fără documente legale de proveniență. Față de operatorul economic s-a dispus măsura sancționării contravenționale în baza prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind, totodată, dispusă măsura complementară a confiscării volumului de masă lemnoasă.
La data de 31 mai a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în data 16 mai a.c., un bărbat, de 28 de ani, din comuna Vrâncioaia, în calitate de angajat al unei societăți comerciale ar fi completat și emis în fals un avizul de însoțire pe care ulterior l-ar fi implementat, fără drept, în aplicația SUMAL, folosindu-se de contul și parola unei alte persoane, în vederea generării codului unic. În urma verificărilor efectuate cu privire la avizul de însoțire, bărbatul este bănuit și că a înregistrat avizul de însoțire în registrul de evidenţă a intrărilor-ieşirilor de materiale lemnoase, cu toate că avea cunoștință că documentul în cauză a fost emis în fals și a validat în aplicația SUMAL avizul de însoțire folosindu-se de contul și parola administratorului unei societăți comerciale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, „Uz de fals”, și „Fals informatic”. (IPJ Vrancea)