Conform prevederilor legale, Jandarmeria are obligația de a asigura măsurile de ordine publică cu ocazia manifestărilor la care participă public numeros, indiferent de natura acestora, pentru a asigura protecția participanților și a celorlalți cetățeni și pentru a preveni și combate fapte antisociale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, alături de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost mobilizați în vederea asigurării condițiilor de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și au monitorizat permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale în vigoare cu privire la măsurile dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii pandemiei. Permanent, pe timpul desfășurării acestei manifestații, echipele de dialog ale Jandarmeriei Vrancea le-au comunicat participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele nerespectării acestora.
Protestul s-a încheiat în jurul orei 00.00, fără incidente. Pe timpul desfășurării activităților specifice, au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal, pentru o persoană care a fost identificată în apropierea zonei de desfășurare a protestului având asupra sa două sticle conținând un material inflamabil cu fitil de aprindere (Cocktail Molotov). Până la această oră, jandarmii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 și ale Legii 61/1991. Totodată, în continuare sunt efectuate activități de identificare și sancționare a participanților care au încălcat normele legale în vigoare.
Scopul activităţilor desfăşurate de poliţişti nu este de a sancționa cetățenii, ci de a preveni săvârșirea unor fapte de natură contravențională sau penală, precum și de a limita răspândirea virusului Covid-19. Reamintim că sancțiunile se aplică de către polițiști doar ca urmare a încălcării normelor legale, iar cuantumul acestora se stabilește prin evaluarea individuală şi obiectivă a fiecărei situații constatate. În acest context, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Focșani au acţionat la manifestaţia spontană de ieri din municipiul Focșani cu scopul respectării ordinii și liniștii publice, al prevenirii producerii de pagube, dar și al protejării participanților, nefiind înregistrate evenimente negative în desfăşurarea acestora.
Dreptul la liberă exprimare a opiniilor este un drept prevăzut chiar în legea fundamentală a țării – Constituția României, însă trebuie exercitat astfel încât să nu fie încălcate alte prevederi legale. Astfel, exercitarea acestui drept nu presupune adresarea unor expresii jignitoare, care să atragă indignarea altor cetățeni, tulburarea ordinii și liniștii publice sau manifestarea de acte de violență de orice natură, cu atât mai puțin încălcarea recomandărilor cu caracter medical. În acest context, vă rugăm să respectați efortul comun depus de autorități și de majoritatea cetățenilor, deopotrivă.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii focșăneni în seara zilei de 30 martie a.c., au fost sancționate 67 de persoane, pentru faptele constatate fiind incidente prevederile privind deplasarea în intervalul 22:00-05:00, nepăstrarea distanțării fizice și a normelor de protecție individuală, dar și încălcări ale Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială și ale legislației privind circulația pe drumurile publice. Totodată, un permis de conducere a fost reținut și 4 certificate de înmatriculare auto retrase pentru încălcarea legislației privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, în urma activităților desfășurate de polițiști în cursul zilei de ieri, 30 martie a.c., ca urmare a manifestărilor ce au avut loc în data de 29 martie, cu încălcarea prevederilor legislației în vigoare referitor la respectarea normelor de protecție individuală, dar și a normelor de conviețuire socială, polițiștii au aplicat până în prezent 55 de sancțiuni contravenționale.
Recomandăm în continuare adoptarea unui comportament precaut, păstrarea distanţării fizice, purtarea măştii şi limitarea expunerii şi în spaţii aglomerate, respectarea limitării deplasărilor în intervalul 22:00-05:00 doar la situaţiile justificate şi informarea din surse oficiale. (comunicat IJJ și IPJ Vrancea)