vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneSancțiuni mai aspre pentru șoferii care folosesc telefonul în timp ce conduc

Sancțiuni mai aspre pentru șoferii care folosesc telefonul în timp ce conduc

Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de modificare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care se introduc noi sancţiuni în cazul folosirii inadecvate de către conducătorii de vehicule a telefoanelor mobile sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, atunci când se află în timpul mersului.  Cei care conduc pe drumurile publice autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai şi folosesc dispozitivele mobile vor fi sancţionaţi cu patru puncte de penalizare. În nota de fundamentare a proiectului de ordonanță se prevăd, printre altele „interzicerea, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”; „noua sancţiune de 6-8 puncte amendă (clasa a III-a) şi 4 puncte de penalizare, pentru săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a contravenţiei indicate”.

De asemenea, proiectul de act normativ propune şi „un mecanism mai aspru de sancţionare, raportat la pericolul social al faptei, în situaţia în care utilizarea telefonului mobil, precum şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiţii decât cele permise, se realizează concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor, în acest caz aplicându-se sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule”. Modificarea legislativă îi vizează şi pe cei care folosesc un vehicul pentru care nu este nevoie de permis. Acest proiect se află pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Guvernului.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu