vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateSăptămâna legumelor şi fructelor donate la Colegiul ”Edmond Nicolau”

Săptămâna legumelor şi fructelor donate la Colegiul ”Edmond Nicolau”

În cadrul Programului Stategia Naţională de Acţiune Comunitară, marţi, 26 noiembrie, profesorii şi elevii voluntari de la Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau” Focșani au făcut o vizită Căminului pentru persoane vârstnice Focşani, bucurându-le ziua cu prezenţa lor. Proiectul de parteneriat dintre cele două instituţii a inclus o activitate de donare a legumelor şi fructelor necesare bătrânilor, în care elevii, sub îndrumarea cadrelor didactice, au venit în ajutorul acestor persoane. Elevii s-au implicat în acțiunea de voluntariat, conştientizând anumite valori umane, altruismul şi respectul faţă de ceilalţi. De asemenea, prin comunicare şi interacţiune, elevii au dovedit spirit civic, având răbdarea să-i asculte pe bătrâni, să-i încurajeze şi să-i sprijine din punct de vedere moral.

Fructele şi legumele donate de elevi şi profesori au contribuit la stabilirea unei alimentaţii sănătoase pentru persoanele în vârstă, oferindu-le confortul şi bunul necesar pentru câteva zile. „Dincolo de aspectul asigurării unei hrane zilnice, activitatea a facilitat animarea atmosferei din căminul de bătrâni. Aşadar, acţiunea de voluntariat propusă de colectivul de elevi şi profesori a avut un dublu rol, de a ajuta persoanele vârstnice cu bunuri alimentare şi de a le insufla optimism şi încredere într-o viaţă mai ușoară şi mai sănătoasă”, a precizat prof. Hurmuzache Nicoleta, voluntar în cadrul proiectului. (Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau”)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu