vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateȘapte centre de recoltare a probelor pentru depistarea COVID-19, în Vrancea, în...

Șapte centre de recoltare a probelor pentru depistarea COVID-19, în Vrancea, în zilele de weekend

Începând din acest weekend, în Vrancea vor funcționa 7 centre de testare pentru depistarea COVID-19. Acestea sunt amenajate în incinta unităților spitalicești, precum și la sediul Direcției de Sănătate Publică și vor fi deschise doar în zilele de sâmbătă și duminică. La Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani, centrul de testare este amplasat în fața Unității de Primire Urgențe. Programul de funcționare va fi între orele 10:00 și 20:00. ”Persoanele care vin vor fi testate RT-PCR, probele fiind lucrate la laboratorul din cadrul DSP Vrancea. Rezultatele se vor primi fie prin mesaj text pe telefon, fie prin email. În situația în care rezultatul este pozitiv, puteți merge la Centrul de evaluare al pacienților COVID, aflat la parterul Secției de Boli infecțioase, în vederea unui consult de specialitate, eventual investigații paraclinice și tratament cu antivirale orale (dacă medicul consideră că aveți indicații). Dacă simptomele sunt ușoare, puteți să vă sunați medicul de familie pentru monitorizare.”, potrivit reprezentanților Spitalului Județean.

Programul celorlalte centre de testare este următorul:

*  Spitalul Municipal Adjud: S,D – 8.00 – 18.00.
* Spitalul Orășenesc Panciu: S,D – 8.00 – 14.00.
* Spitalul „N. N. Săveanu” Vidra: S,D – 8.00 – 14.00.
* Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni: S,D – 8.00 – 14.00.
* Spitalul Militar de Urgență ” Dr. Alexandru Popescu” Focșani: S,D – 10.00 – 18.00.
* Direcția de Sănătate Publică Vrancea: S,D – 8.00 – 16.00. (sursa: DSP Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu