La ultima şedinţă a Biroului Politic Judeţean al PNL a ieşit cu scântei. Unul dintre primarii liberali, edilul comunei Moviliţa, Corneliu Cristian, i-a reproşat co-preşedintelui PNL, Nini Săpunaru, că nu mai gestionează treburile partidului aşa cum şi-ar dori organizaţia şi i-a cerut să facă un pas în spate, adică să lase pe altcineva să conducă organizaţia. Enervat peste măsură, deputatul l-a ameninţat pe primar cu DNA-ul. „Să faci tu un pas în spate, că poate îţi aduc DNA-ul pe cap”, i-a răspuns Săpunaru. Această ameninţare i-a supărat pe primarii liberali, mulţi dintre ei susţinători până în pânzele albe ai lui Săpunaru, aceştia susţinând că nu îi vor mai acorda sprijinul. Este un moment delicat din viaţa politică a lui Săpunaru, cu atât mai mult cu cât scaunul de preşedinte i se clatină, surse din PNL dând mai mult ca sigur schimbarea sa din funcţie până pe 15 ianuarie. Ameninţările sale la adresa primarului pot, însă, accelera schimbarea sa.
Săpunaru îşi ameninţă proprii primari liberali cu DNA-ul
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -