sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateSărbătoare mare și mult așteptată: Sfântul Ierarh Nicolae

Sărbătoare mare și mult așteptată: Sfântul Ierarh Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut și mai iubit sfânt al Bisericii. Sfântul Nicolae s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Patara, din părinți credincioși și bogați. Potrivit Tradiției, din vremea prunciei, Nicolae s-a arătat a fi un copil minunat. Se hrănea numai din sânul drept al mamei sale, iar în fiecare zi de miercuri și de vineri, mânca o singură dată și numai după apusul soarelui. După moartea părinților din cauza unei epidemii, Nicolae și-a împărțit întreaga avere săracilor, devenind ocrotitorul bătrânilor, al celor nedreptățiți și ajutătorul celor săraci. A rămas foarte cunoscută de noi fapta de binefacere îndreptată către cele trei surori, pe care tatăl acestora dorea să le dea spre viața de necinste, din cauza sărăciei. Le dăruiește o sumă însemnată de bani și le ferește de căderea în desfrânare.

În timpul călătoriei pe mare, spre Locurile Sfinte, se ivește o furtună cumplită. Toți cei prezenți în corabie se gândeau că vor muri din cauza furtunii. Marea și vânturile s-au liniștit în urma rugăciunilor lui Nicolae. După ce a potolit marea, a înviat un corăbier care căzuse din vârful catargului pe punte. Datorită acestor minuni, Sfântul Nicolae a devenit ocrotitorul marinarilor și al tuturor celor ce călătoresc. Ajunge la Ierusalim și, în timp ce se pregătea să plece în pustie, un glas dumnezeiesc l-a sfătuit să se întoarcă acasă. Revine și se retrage într-o mănăstire. Dumnezeu l-a învrednicit să fie hirotonit preot. După o vreme, în timp ce se ruga, glasul dumnezeiesc se aude din nou: „Nicolae, să intri în slujba poporului, dacă Mă iubești cu adevărat! Întoarce-te printre oameni, pentru ca prin tine să se preamărească numele Meu!”. În urma acestei descoperiri, Nicolae ajunge în cetatea Mira, un loc unde nu era cunoscut de nimeni. Chiar în momentul sosirii sale, are loc trecerea la cele veșnice a arhiereului din Mira. În urma rugăciunilor pentru alegerea noului arhiepiscop, Dumnezeu i se descoperă unui episcop și îi vestește să-l numească pe Nicolae arhiepiscop. Nicolae a refuzat la început această cinste, însă Mântuitorul i S-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia și îndemnându-l să primească noua demnitate.

Sfântul Nicolae a participat la Sinodul I Ecumenic din anul 325, la Niceea. La acest sinod a fost combătută învățătura greșită a lui Arie, preotul din Alexandria, care mărturisea că Fiul nu este de-o ființă cu Tatăl, ci este o prima creatură a Lui. Potrivit Tradiției, Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe Arie pentru învățătura greșită. De la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, în 5 decembrie (ajunul praznicului), celor neascultători să li se dea o joardă în semn de avertisment. Pălmuirea lui Arie a fost privită ca fiind incompatibilă cu demnitatea slujirii arhierești. Din acest motiv, i-au fost retrase însemnele arhierești. Însă Mântuitorul, în chip minunat, i-a dăruit Evanghelia, iar Maica Domnului i-a oferit omoforul, descoperindu-ne că Sfântul Nicolae a făcut gestul său dintr-o dorință sfântă pentru apărarea dreptei credințe. (sursa: crestinortodox.ro)

Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici. De aceea, copiii știu că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul (Moș) Nicolae vine și le încarcă încălțămintea curată cu dulciuri, jucării sau alte daruri. Unii, mai ales cei neascultători, găsesc şi câte o nuieluşă. În unele zone, copiii îi lasă moșului apă și morcovi pentru calul său. În colindele româneşti se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr, pentru că joarda Sfântului Nicolae era una de măr. Se spune că, dacă aceasta, pusă în apă, înflorește până la Nașterea Domnului, înseamnă că Sfântul a mijlocit pentru iertarea celui care a primit-o.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu