Pompierii militari au intervenit în ultimele 24 de ore, respectiv, 16 noiembrie, ora 08:00 – 17 noiembrie, ora 08:00, pentru stingerea a nu mai puțin de 6 incendii, dintre care cinci izbucnite la gospodăriile populației și unul de vegetație uscată. Evenimentele au avut loc în localitățile Tătăranu, Bătinești, Ruginești, Vidra, Năruja și Dumitrești.
Astfel, în după-amiaza zilei de marți, 16 noiembrie, jurul orei 15:20, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu, izbucnit cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă, la o locuință din localitatea Tătăranu. În cooperare cu pompierii militari au acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tătăranu, care a intervenit cu 1 autospecială de stingere și Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea, care a intervenit cu o ambulanță. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la o locuință în suprafață de aproximativ 40 mp. Echipajele de stingere au acționat mai bine de 2 ore pentru lichidarea incendiului, în urma căruia au ars acoperișul locuinței construit din lemn cu învelitoare din tablă și plăci de azbociment, în suprafață de circa 40 mp, precum și bunurile de mobilier din trei camere de locuit și o bucătărie. În timpul intervenției, unui bărbat în vârstă de 68 de ani i s-a făcut rău. Echipajul SAJ i-a acordat asistență medicală și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.
Între orele 18:00 – 19:00, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Țifești, a acționat pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în satul Bătinești, care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp.
În aceeași zi, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Adjud, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ruginești, au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o fânărie din localitatea Ruginești, provocat cel mai probabil din cauza unei țigări nestinse, aruncată la întâmplare. Cu toate eforturile depuse de către pompieri, fânăria construită din lemn și acoperiș din plăci de azbociment, în suprafață de circa 70 mp, a fost distrusă în totalitate. Au mai ars și 4 t de furaje.
În jurul orei 20:15, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Vidra a lichidat un început de incendiu care amenința să se propage la o locuință din comună. Datorită intervenției prompte, a ars doar funinginea depusă pe coșul de fum al centralei termice.
După miezul nopții, în jurul orei 01:30, pompierii militari au fost alertați din nou, fiind solicitați să acționeze pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Năruja. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 2 echipaje din cadrul Stației de Pompieri Vidra, care au intervenit cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD, și un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Năruja, care a intervenit cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă. În cooperare a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Năruja. Au fost necesare 3 ore de luptă cu flăcările pentru a lichida incendiul, în urma căruia au ars 90 mp din acoperișul casei de locuit și anexelor. Totodată , au mai ars bunurile de uz gospodăresc depozitate în 2 anexe și s-au deteriorat planșeele și mobilierul din 4 camere de locuit. Evenimentul s-a produs cel mai probabil din cauza unui coș de fum deteriorat.
Un alt incendiu provocat de un coș neprotejat termic față de materialele combustibile, a afectat o locuință de 90 mp din comuna Dumitrești. Situația de urgență a fost gestionată de pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Sărat și de pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dumitrești. (ISU Vrancea)