sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneȘase inculpați în dosarul furturilor de utilaje din Europa, sub control judiciar

Șase inculpați în dosarul furturilor de utilaje din Europa, sub control judiciar

Instanța a respins solicitarea procurorilor de cercetare în stare de arest preventiv a unui număr de 16 persoane inculpate în dosarul furturilor de utilaje agricole și de construcții din Europa. Totuși, pentru 6 dintre aceștia (inclusiv din Vrancea), magistrații au dispus măsura controlului judiciar: ”dispune luarea măsurii preventive controlul judiciar față de inculpații Îndoilă Laurenţiu – „Ţintă”, Ene George Mihăiţă, Anghelache Florin, Ghebuş Iulian-Emil, Ghebuş Dumitru, Creţu Costache – Brăileanul –, pe durata de 60 zile, de la 28.04.2021 – 26.06.2021.”, potrivit deciziei Tribunalului Vrancea.

Reamintim că, pe 27 aprilie, oamenii legii au efectuat un număr de 119 percheziții domiciliare, pe raza județului Vrancea și a altor 18 județe, într-o cauză vizând destructurarea a patru grupuri infracționale organizate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, luare de mită, dare de mită şi punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. ”În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2019, pe raza comunelor Suraia, Goleşti și Năneşti, din județul Vrancea, s-au constituit mai multe grupări infracţionale ce aveau ca obiect procurarea în mod fraudulos (prin furt) de utilaje agricole sau de construcţii din Italia, Marea Britanie, Belgia sau Austria, pe care le transportau în ţară cu ajutorul unor platforme rutiere. În principiu, în localitățile de domiciliu, dar și pe raza altor unităţi administritive, membrii grupărilor le depozitau la colaboratori sau chiar în spaţii deţinute de firme înregistrate legal, pe perioada cât utilajele erau „cosmetizate” în sensul mascării zonelor din care au fost sustrase/rupte/distruse dispozitivele GPS de localizare sau pentru a le face să corespundă vizual cu utilaje cu privire la care au obţinut documentele reale. De asemenea, până la vânzarea directă sau prin platformele online, membrii grupării apelau la alţi colaboratori care, fie întocmeau în fals documentele aferente tipului de utilaj ce urmează a fi vândut, fie interveneau asupra soft-ului utilajului pentru a face bypass la unele comenzi condiţionate de existenţa dispozitivului GPS, fie interveneau pentru reducerea numărului de kilometri înregistraţi de computerul de bord, ori pentru modificarea datei de producţie. Când toate aceste proceduri erau finalizate, utilajele erau fie livrate unor clienţi preexistenţi, fie erau postate pe platformele online de vânzare. Preţurile cu care aceste utilaje erau vândute variau în marja de 30%-50% din preţul real, ajungând chiar şi în aceste condiţii la preţuri de câteva zeci de mii de euro.”, potrivit DIICOT.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu