Până la sfărșitul acestui an, toate construcțiile și amenajările trebuie să obțină autorizația de securitate la incendiu, informează ISU Vrancea:
Obligativitatea obținerii autorizației de securitate la incendiu până la sfârșitul anului 2016
Până la 31 decembrie 2016, construcțiile şi amenajările care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu sunt obligate să obțină acest document, potrivit Legii nr. 33/2016 privind aprobarea OUG nr. 52/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
Obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu revine beneficiarului investiției ori persoanei fizice sau juridice care finanțează şi realizează investiții noi sau intervenții la construcțiile existente.
Până la data obținerii autorizației de securitate la incendiu, răspunderea pentru funcționarea construcțiilor şi amenajărilor din punct de vedere al asigurării cerinței de securitate la incendiu revine exclusiv beneficiarilor investițiilor.
Începând cu data de 01 ianuarie 2017, constituie contravenție funcționarea construcțiilor şi amenajărilor fără a deține autorizație de securitate la incendiu și se sancționează conform Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Categoriile de construcții și amenajări care se supun autorizării privind securitatea la incendiu sunt menționate în HG 1739/2006, cu completările și modificările ulterioare.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea