Sâmbătă și duminică a avut loc la Cluj-Napoca finala Campionatului Național de Judo Seniori individual (masculin și feminin). La întrecere au participat și judoka de la CSM Focșani 2007 – LPS Focșani, care au obținut următoarele rezultate:
-Sâmbătă, 27 mai, în prima zi a întrecerii de la Cluj-Napoca, Asley Gonzalez a câștigat medalia de AUR la categ. 100 kg, Gabriel Farcaș a obținut medalia de BRONZ la categ. +100 kg, iar Vlad Vișan a câștigat medalia de BRONZ la categ. 90 kg. Răzvan Burdușel s-a clasat pe locul V la categ. 81 kg;
– Astăzi, finala categ. Open s-a disputat între doi judoka de la CSM Focșani 2007, Asley Gonzalez și Vlad Vișan. A câștigat Asley Gonzalez, care și-a adjudecat o nouă medalie de AUR la seniori, în timp ce Vlad Vișan a obținut medalia de ARGINT. Tot astăzi, în cea de-a doua zi a întrecerii de la Cluj-Napoca, Bogdan Drâmbă a câștigat medalia de ARGINT la categ. 60 kg, iar Emil Neagu s-a clasat pe locul V la categ. 66 kg. Cei doi sportivi clasați pe locul V au luptat pentru medalia de bronz la categ. 81 kg și 66 kg. Judoka focșăneni sunt antrenați de prof. Stănică Grosu și prof. Marinel Palade. (sursa: CSM Focșani 2007)