Autoritățile locale din comuna Tătăranu au hotărât demolarea imobilului distrus de incendiu. Este vorba de o școală dezafectată, aflată într-o stare avansată de degradare, din satul Bordeasca Nouă. Astfel că astăzi, după lichidarea incendiului, un buldozer al SVSU Tătăranu a pus la pământ pereții clădirii.
Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112, puțin după ora 4 dimineața, de către un localnic din apropiere. La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Focșani. Pompierii au fost sprijiniți și de voluntarii locali. Flăcările au distrus acoperișul și pereții imobilului, în suprafață totală de 350 de metri pătrați, și au fost lichidate în jurul orei 9. Nu s-au înregistrat victime. Cel mai probabil, focul a izbucnit de la o țigară aruncată neglijent în incinta vechii școli.
Școala arsă azi-dimineață a fost dărâmată
- Advertisment -