În acest an, la Școala Populară de Artă Focșani, din cadrul Centrului Cultural Vrancea, au venit foarte mulți candidați. Mulți copii și adulți talentați s-au înscris în această vară, astfel că experții școlii s-au văzut nevoiți să facă o selecție drastică. Chiar și așa, numărul cursanților acceptați este mai mare decât numărul obișnuit (de la 10-12/ clasă la peste 15 cursanți). ”Ne bucură faptul că am fost asaltați de atât de mulți oameni pentru clasele Școlii Populare de Artă. Au venit în număr mare în acest an, nu numai copii, ci și adulți talentați, care vor să învețe și să se perfecționeze. Am organizat o selecție, cu probe specifice pentru fiecare clasă, dar tot au rămas mai mulți cursanți decât am avut în anii precedenți. Semn că avem talente în Vrancea, iar experții Școlii Populare de Artă își fac treaba foarte bine, sunt apreciați și căutați. Din acest an școlar vor face un efort suplimentar, ținând cont de numărul mai mare de cursanți. Le mulțumesc pentru implicare și le urez tuturor succes în anul școlar 2022-2023.”, ne-a declarat Nausica Mircea, directorul Centrului Cultural Vrancea.
Școala Populară de Artă Focșani organizează cursuri pe următoarele discipline/ clase: chitară, orgă, acordeon, pictură, canto popular, pian, pian-canto, arta actorului, design vestimentar. Acestea sunt coordonate de profesori/ experți cunoscuți pe domeniile respective, precum Maricel Ghinea, Liviu Nedelcu, Maria Murgoci, Melania Stroia ș.a. De asemenea, meșterii populari din județ îi pregătesc pe cei care vor să deprindă și să ducă mai departe meșteșugurile tradiționale. Astfel Școala Populară de Artă Focșani are clase de țesături populare, instrumente populare, măști populare, cusături populare, coregrafie, fluier și sculptură populară. (foto: arhivă)
PS – Ca urmare a solicitărilor numeroase, la clasele de Design vestimentar s̗i Arta actorului a fost suplimentat numărul de locuri. Clasa Arta actorului primes̗te înscrieri de la vârsta de 8 ani. Test de preselect̗ie: joi, 15 septembrie 2022, între orele 10.00 – 12.00 sau 15.00 – 17.00. Clasa Design vestimentar primes̗te înscrieri de la vârsta de 10 ani, fără test de preselect̗ie. Cursant̗ii S̗colii Populare de Artă, din tot̗i anii de studiu, pot achita prima trans̗ă s̗colară până la data de 15 septembrie 2022. (sursa: Centrul Cultural Vrancea)