Opt echipe s-au întrecut sâmbătă dimineață, pe terenul din Movilița, în cadrul ultimului turneu zonal al proiectului social “Un viitor mai bun, să fim mai buni”. Echipele participante au jucat în două grupe, pe patru terenuri. După o
competiție echilibrată, învingătoare a fost echipa Școlii Țifești, pregătită de Paul Cioran. Aceasta a învins în finală, scor 1-0, echipa gazdă. Câștigătoarea va lua parte la turneul final ce va avea loc la Focșani, pe 1 iunie. Cel mai tehnic jucător al turneului a fost Robert Buga – Școala Țifești. Cei mai buni portari au fost desemnați Mihai Oanca – Răcoasa și Irinel Olaru – Vizantea Livezi. Golgeteri au fost Bogdan Drilea – Movilița și Ionuț Pahoncea – Străoane. “Un viitor mai sigur, să fim mai buni” este un proiect realizat de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Vrancea, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Vrancea, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vrancea. Echipele au primit din partea organizatorilor medalii, cupe și diplome. Turneele de fotbal au avut loc cu ajutorul Secțiilor Rurale de Poliție, împărțirea județului făcându-se în funcție de localitățile ce compun fiecare secție în parte. Turneul final are loc miercuri, la Focșani, pe stadionul Milcovul. Se vor alcătui două grupe de patru, astfel: Grupa A: Școlile Bordeasca, Cotești, Milcovul, Broșteni; Grupa B: Școlile Gugești, Pufești, Vidra, Țifești. La manifestare este așteptat și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
Școala Țifești, ultima finalistă a competiției ”Un viitor mai sigur, să fim mai buni”
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -