sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneȘcolile vor fi închise cel puțin 3 zile, în preajma datei alegerilor...

Școlile vor fi închise cel puțin 3 zile, în preajma datei alegerilor locale

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a anunțat că unitățile de învățământ vor fi închise pe 25, 28 și 29 septembrie – adică în zilele de vineri, luni și marți, înainte și după alegeri locale din 27 septembrie. În aceste zile, cursurile școlare se vor desfășura online. “Chiar dacă se închid şi se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național, se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți, în vederea desfăşurării alegerilor. Luni dimineaţa va avea loc o consultare cu asociaţiile comunelor, oraşelor şi municipiilor şi uniunea consiliilor judeţene cu Ministerul Educaţiei, prin care să stabilim dacă se vor închide şi joi, 24 septembrie, în funcţie de localităţile şi şcolile în care se desfăşoară procesul educaţional”, a declarat Monica Anisie. Luni, 28 septembrie, şi marţi, 29 septembrie, cursurile fizic rămân suspendate pentru a se igieniza şi dezinfecta toate sălile în care a avut loc procesul electoral. Urmează ca autoritățile să ia o hotărâre cu privire la ziua de joi, 24 septembrie. La București s-a luat, deja, decizia ca școlile să fie închise și în această zi.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu