Scrisoare deschisă către cei care pot schimba ceva
Către Ministerul Sănătății, către medici, către fiecare pacient, către fiecare familie care a pierdut pe cineva, către fiecare om care trăiește în această țară și speră că, dacă va ajunge la spital, va fi salvat.
Nu medicii omoară. Ci sistemul.
Nu lipsa științei, nu lipsa voinței, ci lipsa unui sistem medical funcțional face ca, în fiecare zi, oameni care ar fi putut fi salvați să moară cu zile. Să moară, nu pentru că medicina nu are soluții, ci pentru că statul român nu a fost construit să salveze, ci să mimeze, să cârpească, să lase să moară.
O Românie unde moartea vine nu din boală, ci din nepăsare!
Un infarct tratat rapid nu este o condamnare la moarte. Un accident vascular cerebral, o meningită, o hemoragie internă nu sunt condamnări la moarte într-o țară în care medicina funcționează. Dar în România, în orașele mici, aceste diagnostice sunt sentințe.
Să vorbim despre Spitalul Județean de Urgență din Focșani. Un oraș întreg știe că, dacă ajungi acolo cu o urgență gravă, există o mare probabilitate să nu mai pleci viu. Este un spital fără dotări esențiale, fără o echipă completă de specialiști, cu medici extenuați, care fac gărzi de 36 de ore și trebuie să aleagă cine trăiește și cine moare. Recent, o tânără a murit acolo de meningită. Nu a fost singura. Va fi uitată rapid, ca alții înaintea ei. Câți pacienți trebuie să mai moară până să acceptăm că problema nu e întâmplătoare? Că e sistemică, că e un eșec organizat, că moartea a devenit normă, nu excepție?
Unde se moare cel mai mult?
Nu în București, nu în Cluj, nu în Timișoara. Nu acolo unde există echipe complete, unde există resurse, unde există alternative. Se moare în Focșani, în Adjud, în Slatina, în Botoșani, în Alexandria. Se moare în fiecare oraș mic al României, unde nu există nici măcar o sală de coronarografie funcțională. Se moare pentru că, dacă ai un infarct, spitalul nu are unde să te trateze. Nu există un angiograf, nu există un laborator. Ai 60 de minute să ajungi într-un loc unde ai o șansă, dar până ți se face trierea, până se caută un loc, până vine elicopterul, ai murit deja.
În Germania, într-un oraș de 200.000 de locuitori, există patru spitale dotate cu laboratoare de coronarografie. Patru! Nu există niciun moment în care un pacient trebuie să fie transferat. În România, în 80% din județe, nu există nici măcar unul.
Medicii nu omoară. Sistemul îi lasă neputincioși.
Când intri într-un spital din România, nimeni nu vrea să te omoare. Medicii nu sunt incompetenți, asistentele nu sunt rele, brancardierii nu sunt indiferenți. Dar sistemul îi sufocă pe toți. Îi lasă fără resurse, fără sprijin, fără alternative. Un medic bun într-un sistem prost devine un spectator al morții. E pus să ia decizii imposibile: pe cine tratez? Pe cine trimit acasă? Pe cine las să moară pentru că nu am instrumentele necesare să-l salvez?
Dar ce face pacientul? Îl învinovățește pe medic. Îl acuză pe el, nu pe stat. Se creează o falie, se creează ură, se creează dezbinare. Și în această dezbinare, sistemul rămâne intact, corupt și incompetent, exact așa cum vrea să fie.
Ceea ce trebuie făcut acum
Nu e nevoie să descoperim noi medicina. E nevoie să avem sistemele care deja există în alte țări. În Târgoviște, anul trecut, a fost deschis primul laborator de coronarografie. Acum sunt cinci cardiologi care fac această procedură acolo. Dacă s-a putut în Dâmbovița, se poate și în Vrancea, și în Buzău, și în Neamț. Este nevoie de presiune publică. Este nevoie ca fiecare pacient, fiecare familie care a trecut printr-o tragedie, fiecare antreprenor, fiecare medic să spună: GATA. AICI SE OPREȘTE!
Vrem un laborator de coronarografie la Focșani.
Vrem o finanțare reală pentru spitale.
Vrem să înceteze numirile politice și să avem un management profesionist.
Vrem ca oamenii să nu mai moară cu zile pentru că s-au născut într-un oraș mic.
Nu vrem scuze. Nu vrem promisiuni electorale. Vrem vieți salvate.
Semnează, distribuie, vorbește! Nu mai fi spectator!
Această scrisoare trebuie să fie strigătul fiecăruia dintre noi. Fiecare share, fiecare comentariu, fiecare semnătură aduce mai aproape o soluție. Pentru că azi nu ești tu în ambulanță, dar poate mâine vei fi. Și atunci, vei vrea să trăiești. (sursa: Patronatul Întreprinderilor Private Vrancea)
