Începând cu data de 1 februarie 2020, prevederile Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA se abrogă. Contul de TVA poate fi executat silit de orice creditor, indiferent de natura creanței, până la data de 1 februarie 2020.
În termen de 10 zile de la data de 01 februarie 2020, unităţile Trezoreriei Statului vor transfera automat, fără nicio formalitate prealabilă în raport cu titularul contului, disponibilul existent în soldul conturilor de TVA în contul de disponibil al titularului deschis la aceeași unitate a Trezoreriei Statului. În termen de 10 zile de la data de 01 februarie 2020, contribuabilii care au aplicat mecanismul plății defalcate a TVA și nu au deschis cont la Trezoreria Statului vor comunica unității Trezoreriei Statului numărul contului curent deschis la o instituţie de credit în care se transferă sumele respective.
Baza legală: OUG nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare publicată în Monitorul Oficial nr. 1031/23.12.2019. (Compartiment comunicare, AJFP Vrancea)