Potrivit presei naționale de specialitate, Consiliul ASF a decis, joi seară, să ridice autorizația companiei de Asigurări Euroins. Acest lucru înseamnă că firma intră în insolvență, ceea ce va avea efecte atât asupra celor 2,5 milioane de români sunt asigurați la această companie cât și asupra întregii piețe de asigurări din țară. Autoritatea de Supraveghere Financiară va face astăzi o comunicare oficială legată de această problemă și de măsurile ce se vor aplica.
Euroins este cea de-a patra companie de asigurări ce operează în România, care intră în insolvență în ultimii 8 ani. Până acum, au intrat în insolvență Astra, în 2015, Carpatica, în 2016, și City Insurance, în 2021.