vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMarasestiSe dorește deschiderea unui spital în Mărășești, care ar putea purta numele...

Se dorește deschiderea unui spital în Mărășești, care ar putea purta numele unui fost medic din oraș

În anul 1921, Gheorghe Ulysses Negropontes a donat comunității din Mărășești 2,5 hectare de teren pentru construcția spitalului local. Ridicarea spitalului a făcut parte din acțiunile de dezvoltare a localității-erou, de transformare de la statutul de comună la cel de oraș. De altfel, Mărășeștiul a cunoscut o dezvoltare continuă, după primul război mondial și până în anii `90. Odată cu declinul economic de după Revoluția din 1989, orașul începe să decadă, din toate punctele de vedere. Iar în anul 2011, după închiderea spitalului, se înființează un Centru pentru Bătrâni, într-una dintre clădirile spitalului. Iată că, acum, apare o propunere de deschidere a unei unități medicale în oraș, care să funcționeze cel puțin cu trei secții, spațiile necesare existând deja. ”În urmă cu un an, am fost la Moinești și am avut plăcerea să stau de vorbă cu doctorul Adrian Cotârleț, directorul Spitalului Municipal Moinești. În urma unei discuții prelungite despre orașul Mărășești și despre posibilitatea de a deschide un spital în orașul nostru, doctorul Adrian Cotârleț mi-a spus: „Da, se poate deschide un spital pentru orașul Mărășești, un spital care poate deservi 20.000 de locuitori, un spital care, dacă ar fi condus corect, și-ar acoperi cheltuielile doar din banii de servicii medicale.” De curând, am avut plăcerea să port o convorbire telefonică cu ministrul secretar de stat, medicul Nelu Tătaru, discuție axată pe o singură problemă: cum deschidem un spital în orașul Mărășești? Domnul ministru a fost clar și mi-a transmis că pentru succesul unui demers de genul acesta conducerea locală are puterea, dacă are și voința să deschidă un spital Am o veste bună pentru dumneavoastră: DA, există posibilități pentru a deschide acest spital, care poate să aibă până la trei secții: Interne-Cardiologie și Reumatologie-Recuperare și Pediatrie. Am primit invitația de a merge la Ministerul Sănătății pentru a continua demersurile și a deschide un spital pentru locuitorii orașului nostru. Am în minte să acordăm un nume acestui spital și propunerea mea, după ce vom avea acceptul familiei, este ca spitalul să poarte numele medicului chirurg DIMA COZMA, medic care a lăsat o urmă importantă asupra comunității locale din orașul Mărășești.”, a transmis Daniel Drăgan, președintele PNL Mărășești. Doctorul Dima Cozma a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici din orașul Mărășești. Dima Cozma a fost medic chirurg și a condus, timp de câțiva ani, unitatea medicală din oraș. El a decedat în luna august 2014.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu