În ziua de duminică 17.09 a.c., echipajul de jandarmi care asigura măsuri de ordine publică la festivalul „Toamna Odobeşteană”, în zona scenei, a observat o persoană care ar avea asupra sa un cuţit. Colegii noştri au procedat la interceptarea persoanei suspecte şi au stabilit faptul că se numeşte I.R.R. din comuna Broşteni, iar în urma percheziţiei corporale asupra acestuia s-au găsit două cuţite cu lungimea de 22 centimetri, respectiv 31 centimetri. În cauză au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală, numitul I.R.R. fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 372 Cod Penal.
Pe această cale, Jandarmeria Vrancea doreşte să reamintească faptul că, în conformitate cu prevederile Legii 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune conform Codului Penal, participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora. (sursa: IJJ Vrancea)
Se plimba cu două cuțite prin mulțime
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -