UPDATE Ședința extraordinară a CL Adjud, programată pentru astăzi, a fost amânată. Proiectele de hotărâre anunțate pe ordinea de zi vor fi dezbătute în cadrul ședinței următoare a legislativului adjudean.
Consiliul local Adjud se întrunește astăzi, în şedinţă extraordinară, pentru aprobarea noilor tarife la activitatea de precolectare, colectare şi transport al deşeurilor municipale. Astfel, persoanele fizice vor plăti 14,28 de lei/persoană, cu TVA, faţă de vechiul tarif de 9,60 lei/ persoană, iar pentru agenţii economici creşterea este de la 120 lei/mc la 147,7 lei/mc. Operatorul de salubritate SC Utilităţi Publice şi-a motivat propunerea de majorare a tarifelor prin faptul că au crescut accizele la carburanți, cheltuielile pentru prestarea activităților, creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.