joi, noiembrie 21, 2024
AcasăPoliticaSecară, atac la Oprișan: "Nu mi-e milă de el"

Secară, atac la Oprișan: „Nu mi-e milă de el”

Deputatul PNL Florin Secară înţelege frustrările lui Marian Oprişan în legătură cu lipsa de inspiraţie care să ducă la înlocuirea lui Victor Ponta din funcţia de prim-ministru: „Nu mi-e milă de Marian Oprişan, dar îi înţeleg supărarea şi frustrările! Să ajungă un biet baronaş de Teleorman, cu pantofii sociali-democraţi despicaţi, să-i fie şef pe linie de partid … este greu de acceptat, chiar şi pentru Oprişan. Ştim cu toţii cât de mult şi-ar fi dorit Oprişan, şeful baronilor locali, să facă din România o Vrance mai mare, în care să deţină controlul absolut. Asta e! Dragnea i-a spulberat visul, cel puţin pentru moment sau cel puţin până la hotârile definitive ale instanţelor de judecată. Înţeleg că nimeni nu-l mai ascultă ca odinioară şi nici prea mult talent nu mai are în a găsi soluţii la problema cea mare a PSD – Victor Ponta.”

Florin Secară ştie că nici Dragnea şi nici Oprişan nu au găsit soluţia care să le convină în interiorul PSD, pentru înlocuirea lui Victor Ponta la conducerea Guvernului: „Încă se mai caută interpusul în interiorul PSD. Liviu Dragnea nu vrea să fie prim-ministru pentru că toată viaţa a fost mai comod şi a condus doar prin interpuşi. La Consiliul Judeţean Teleorman şi-a pus interpusul, la Ministerul Dezvoltării are alt interpus, la conducerea afacerilor personale extrem de profitabile are alţi interpuşi, iar la Guvern a avut poate cel mai credincios interpus. Deci, cel puţin până pe 28 noiembrie, Liviu Dragnea nu vrea prim-ministru … după, vom mai vedea. Pentru Marian Oprişan funcţia de prim-ministru este prea puţin! Cred că s-ar simţi jignit! Deja a declarat că vrea să fie preşedinte de ţară şi se pregăteşte de zor pentru următoarele alegeri prezidenţiale. Aşadar Dragnea şi Oprişan nu au soluţii la dilema Ponta, toţi trei depinzând de sentinţele instanţelor. Poate ar fi bine să caute în lista cu Garantat Vanghelie, căci fostul primar a avut mână bună.”

Deputatul PNL Florin Secară consideră că tot circul legat de falsa reformare a PSD, de referendumuri şi chestionare şi de alegeri cu un singur candidat, nu poate ascunde eşecul PSD de la guvernare: „PSD are o propagandă bună, trebuie să recunosc! Pe alocuri e mai mincinoasă decât cea comunistă! Ar putea chiar să demonstreze şi că albul este negru! Din păcate, însă propaganda mincinoasă nu ţine de foame, iar românii resimt din plin că lucrurile merg prost în România. Eu nu-mi doresc ca modelele de dezvoltare implementate de Oprişan la Vrancea şi de Dragnea la Teleorman să se extindă în toată ţara! Au făcut destul rău şi au produs destulă sărăcie. PSD mă va convinge că se reformează doar atunci când aceste personaje nu vor mai face politică nici măcar singuri în faţa televizorului”, scrie stiripesurse.ro. Materialul îl puteți vedea aici 

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu