Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că în prezent nu sunt probleme cu stocurile de alimente. Totodată, stocurile de cereale sunt suficiente pentru consumul intern, până la recoltarea culturilor însămânțate în toamnă. Problema cea mai mare o reprezintă, însă, producția de anul acesta. Seceta prelungită va calamita mari suprafețe cultivate cu cereale (și nu numai), iar producția de grâu din acest an este estimată la circa 50-60% dintr-un an normal. “Stocurile pentru cereale vor fi suficiente până la noua recoltă, care, din păcate, va fi foarte slabă, dacă va fi 50-60% va fi foarte bine. În anii foarte buni când a plouat, am produs la 9 milioane de tone de grâu. Consumul intern este de între 2,5 şi 3 milioane. Pentru panificaţie cam 2,2 milioane, restul pentru cei care procesează şi care lucrează în domeniul panificaţiei. Dacă va fi jumătate, va fi undeva la 5-6 milioane. Deci consumul intern va fi acoperit, va trebui să avem grijă să ţinem cerealele în ţară. Şi avem această asigurare din partea celor care fac export şi import cu cereale, am făcut o înţelegere, noi o să ne ţinem de cuvânt, sper că şi domniile lor se vor ţine de cuvânt, dacă nu, avem acest instrument, extrem sigur, prin care putem să sistăm exporturile. Nu am dori să ajungem iar în acea situaţie”, a spus Adrian Oros.
Cât privește stocurile de alimente, acestea sunt suficiente, mai ales că au scăzut mult vânzările în ultima perioadă. “Sunt suficiente stocuri, noi le monitorizăm în continuare. Foarte mulţi dintre producătorii noştri şi procesatorii noştri au stocuri foarte mari, care nu sunt vândute şi au probleme cu acest lucru. Pentru că s-a schimbat comportamentul de cumpărare foarte mult şi datorită restricţiilor de mişcare, dar nu numai, s-a închis tot ceea ce înseamnă Horeca, foarte mulţi dintre producători aveau nişată producţia exact pe acest domeniu. La lapte şi produse lactate avem nişte stocuri foarte mari, procesatorii încep să plătească tot mai puţin litrul de lapte pentru că nu mai au ce să facă, nu mai au unde să-l proceseze şi să-l depoziteze, au stocuri foarte mari. Carne de pui, legume, carne de vită, sunt câteva sortimente la care avem stocuri foarte mari”, a arătat ministrul Agriculturii.