Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vrancea are, de astăzi, un nou șef. Aceste este Cătălin Văraru, angajat cu vechime în instituție. Cătălin Văraru a fost împuternicit în această funcție, în urma unei discuții între Instituția Prefectului Vrancea și directorul Direcţiei Generale de Permise de Conducere şi Înmatriculări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. ”Analiza activității derulate până în prezent a arătat existența unor vulnerabilități care pun în pericol credibilitatea instituției și, tocmai din acest motiv, am cerut o colaborare diferită faţă de cea care a existat până acum și care să fie bazată, începând chiar de azi, pe corectitudine, promptitudine și maximă transparență. Nerespectarea acestui mandat va atrage, după sine, revocarea imediată din funcţie. Doresc să avem cât mai puţine sesizări privind eventuale nereguli în activitatea acestui serviciu dar, în acelaşi timp, îi îndemn pe toţi vrâncenii care au orice fel de sesizare, să se adreseze autorităților competente, iar dacă nu vor găsi înţelegere şi deschidere, îi rog să îmi semnaleze personal orice fel de situaţie neconformă legii.”, a transmis prefectul județului, Nicușor Halici.
Postul de șef al Serviciului Permise și Înmatriculare a Vehiculelor era vacant de o săptămâna, în urma demisiei intempestive a comisarului șef Adrian Oancea, care conducea instituția din toamna anului 2020.