Conducerea Direcției de Sănătate Publică Vrancea, dr. Cătălin Bunghez și dr. Dragoș Cozma au mers astăzi să verifice 2 centre de carantină de pe raza județului. Aceștia au discutat cu o parte dintre persoanele carantinate și s-au asigurat că au toate condițiile necesare. „Am vrut să vedem dacă dispun de tot ceea ce este necesar, să vedem cum se simt din punct de vedere medical și dacă primesc la timp masa. De asemenea, am purtat discuții și cu reprezentanții MAI, care se aflau la aceste centre, pentru a vedea dacă întâmpină probleme cu cei carantinați. Vom efectua astfel de vizite și în perioada următoare, pentru a ne asigura că sunt respectate prevederile ordonanțelor militare de către vrâncenii cazați în aceste centre”, a precizat dr. Cătălin Bunghez, directorul executiv al DSP Vrancea. (comunicat DSP Vrancea)
- Advertisment -