Maria-Evelina este o fetiță delicată, cu ochi blânzi și mai mereu cu zâmbet inocent pe buze. Ea este singurul copil al lui Ștefan, un pompier vrâncean, care de peste 15 ani salvează viețile semenilor. De curând, micuța a împlinit 8 anișori, iar de ziua ei și-a pus mai multe dorințe, să fie sănătoasă, să poată vorbi și să se facă înțeleasă.
Chiar dacă la prima vedere Maria-Evelina pare a fi doar un copil timid, de fapt neajunsurile îi sunt pricinuite de o tulburare din spectrul autist. De aceea, ea nu se poate exprima coerent, nu poate învăța lucruri noi la fel de repede ca un copil obișnuit, iar atunci când se izbește de această neputință începe să devină neliniștită. Alinarea vine de la mama ei, care îi oferă sprijin și ajutor 24 de ore din 24, deoarece nu se poate descurca singură. Diagnosticul a fost confirmat de medicii din Târgu-Mureș, în urmă cu 4 ani. Din acel moment, părinții au început lupta pentru a schimba destinul fiicei lor. Maria-Evelina a urmat tot felul de tratamente costisitoare, terapii adjuvante și ședințe săptămânale de logopedie. Progresele se văd greu, iar cheltuielile se resimt din ce în ce mai tare.
O operație de transplant de celule stem i-ar putea schimba viața. Intervenția se poate face la o clinică specializată din Viena. Pentru a putea apela la această procedură, costurile se ridică la suma de 11.000 de euro. Un preț mult prea mare pentru părinții greu încercați și totuși, destul de mic, pentru bucuria și dreptul la o viață normală ale unei fetițe atât de gingașă. Pentru ca empatia între semeni trebuie să se manifeste dincolo de cuvinte, prin acțiuni și fapte, pompierii vrânceni s-au mobilizat și vor organiza, în colaborare cu Asociația Pompierilor din România – Filiala Vrancea, la data de 28 februarie 2021, ora 09:30, un semimaraton caritabil, în scopul strângerii fondurilor necesare realizării transplantului de celule stem. Cei 13 salvatori care promovează cauza Mariei-Evelina, vor alerga o distanță de 21 de km pe traseul : Centrul de Agrement Crângul Petrești (plecare) -sat Mirceștii Noi – sat Mirceștii Vechi – sat Rădulești – sat Vânători – Centrul de Agrement Crângul Petrești (sosire). Ziua desfășurării evenimentului corespunde cu celebrarea în România a Zilei Protecției Civile, a cărui motto este: ”Cu viața mea apăr viața”.
Cu speranța că acest apel umanitar va găsi un ecou în sufletele dumneavoastră, puteți să vă arătați susținerea prin contribuția benevolă cu sume bănești, care îl vor ajuta pe pompierul vrâncean să susțină costurile intervenției de transplant cu celule stem, pentru fiica lui, cheltuieli ce depășesc posibilitățile financiare ale familiei. Sumele donate benevol pot fi virate în contul RO29BTRLRONCRT0240211002 DESCHIS LA Banca Transilvania, pe numele Apostu Ștefan. Experiența ne-a demonstrat de multe ori că, situațiile dificile pot fi depășite, doar cu sprijinul celor din jur. Avem încrederea că demersul nostru va reda speranța familiei și va oferi șansa unui viitor frumos fetiței colegului nostru. Împreună ”Salvăm universul Mariei-Evelina” (ISU Vrancea)