sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateSemnalele de intrare în județul Vrancea vor costa mai mult

Semnalele de intrare în județul Vrancea vor costa mai mult

Proiectul „Porțile Vrancei”, realizat de Consiliul Județean Vrancea încă din anul 2014, care prevede realizarea a patru semnale de intrare în județ, bate în continuare pasul pe loc. Acest lucru se întâmplă din cauză că între Consiliul Județean și firma Atelier SEA, care a făcut proiectul tehnic, au apărut divergențe ireconciliabile. Potrivit Consiliului Județean Vrancea, pe parcursul derulării proiectului au apărut neconcordanțe între documentație și situația din teren, schimbându-se astfel soluția tehnică a proiectului. Consiliul Județean spune că, potrivit contratului, proiectantul avea obligativitatea de a asigura asistența tehnică pe proiectare până la recepția finală a lucrării. SC Atelier SEA este însă de altă părere și spune că finalizarea tuturor documentelor aferente execuției lucrărilor de construcții exced obiectului contractului. Prin urmare, administrația județeană va angaja altă firmă care să asigure asistența tehnică pe proiectare, pentru care va plăti în plus în jur de 100.000 de lei. Costul proiectului „Porțile Vrancei” este de 1,439 milioane de lei, din care 1,218 milioane de lei reprezintă doar partea de construcții și montaj. Porţile de intrare în judeţ vor fi amplasate pe DN2-E85, ieșirile spre Bucureşti şi Bacău, pe DN 23 la limita cu județul Brăila și pe DN 2D la limita cu județul Covasna.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu