Senatorul Cătălin Toma a fost ieri la târgul organizat la Tichiriș, în comuna Vidra, pentru a se întâlni cu oamenii din comunele din zonă care vin să cumpere produse sau să își comercializeze marfa. Acesta a fost însoțit de Ana Maria Dimitriu, candidat la alegerile pentru Parlamentul European, prim – vicepreședinții organizației, Norocel Pompiliu-Stroe și Daniel Moroșanu, consilierul județean Victor Ciumac și consilierii locali. ”Am discutat cu oamenii veniți la târg și am constatat că aceștia chiar doresc o schimbare și înțeleg însemnătatea votului din 26 mai, când sper să voteze în număr cât mai mare cu candidații PNL”, a declarat senatorul Cătălin Toma. Președintele PNL Vrancea s-a întâlnit apoi cu vidrenii în centrul comunei. ”Aceștia au avut aceeași reacție, nici să nu audă de PSD. Asta ne bucură, pe de o parte, dar pe altă parte ne arată dezastrul în care ne-a băgat această coaliție PSD – ALDE, pentru că nu trebuie să îi uităm nici pe colegii de la ALDE care fac parte din această guvernare mișelească contra românilor. Sper să obținem un scor bun la alegerile de duminică, 26 mai, iar la alegerile de anul viitor România să aibă o guvernare liberală, o guvernare de dreapta, pentru a ne pune măsurile în practică. Aici mă refer la mărirea subvenției la hectar și la tot ceea ce înseamnă sprijinirea tinerilor. Trebuie să luăm măsuri prin care să creăm venituri în România, pentru ca românii se reîntoarcă în țară”, a afirmat senatorul Cătălin Toma.
Material comandat de PNL. Realizat de Media Vemo. Cod mandatar financiar: 41190007