sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăPoliticaSenatul a respins taxarea salariilor part-time la nivelul salariului minim pe economie

Senatul a respins taxarea salariilor part-time la nivelul salariului minim pe economie

Senatorii au respins în plen, în calitate de primă cameră sesizată, Ordonanţa de Guvern privind introducerea pentru angajatori a obligaţiei de a plăti CAS şi CASS la nivelul salariului minim, acum de 1.450 de lei, pentru salariaţii cu timp parţial de muncă, indiferent dacă remuneraţia este sub nivelul salariului minim. Votul din plenul Senatului vine după ce, la finalul lunii septembrie, şi în Comisia de buget-finanţe a aceleiaşi camere (condusă de social-democratul Eugen Teodorovici) se respinsese actul Guvernului. Senatul este prima cameră parlamentară sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.

Guvernul PSD-ALDE adoptase o Ordonanţă privind introducerea pentru angajatori a obligaţiei de a plăti CAS şi CASS la nivelul salariului minim, în prezent de 1.450 lei, pentru salariaţii cu timp parţial de muncă, indiferent dacă remuneraţia este sub nivelul salariului minim, excepţie de la această prevedere făcând elevii, studenţii şi pensionarii. Calculul guvernanţilor arată că sunt în total, în acest moment, circa 500.000 de contracte de muncă part-time.

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu