Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare (15 august) este nu numai o mare sărbătoare creștină ci și o zi liberă oficială decretată de Guvernul României. În această zi au loc mai multe serbări câmpenești, târguri și evenimente cultural-artistice. De asemenea, mai multe localități din țară au desemnat data de 15 august drept ziua locală de sărbătoare. Printre acestea se numără și comunele Vîrteșcoiu și Biliești. Luni,15 august, fiind zi liberă, autoritățile din cele două comune au stabilit ca pe 14 și 15 august să se sărbătorească zilele localităților respective. În cele două zile de sărbătoare, la Vîrteșcoiu, vor avea loc mai multe manifestări: inaugurarea unei grădinițe cu program normal și program prelungit precum și a unui loc de joacă în satul Vîrteșcoiu, premierea elevilor cu cele mai bune rezultate la învățătură, premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, spectacole de muzică ușoară și populară al căror invitat special este Margareta Clipa. Manifestările se vor încheia luni seară cu un foc de artificii. Și la Biliești activitățile de sărbătoare sunt asemănătoare, cu premieri și spectacole cu artiști din județ. Cu ocazia sărbătorii comunei va avea loc și tradiționala zi a legumicultorului, o acțiune realizată datorită specificului agricol al localității. Până acum, Ziua Legumicultorului avea loc la începutul lunii septembrie.
- Advertisment -