Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României. Andrei a fost un pescar, ucenic al lui Ioan Botezătorul, care l-a și inițiat în credința creștină. Andrei a fost fratele lui Simon Petru și este numit ”cel dintâi chemat” dintre apostoli. Sfântul Andrei a ajuns în Dobrogea (Scythia) și a propovăduit creștinismul în rândul geto-dacilor.
Este patronul spiritual al României dar și al Scoției, Siciliei, Greciei și Rusiei, precum și al mai multor orașe: Napoli, Brescia, Bordeaux, Brugge, Patras, Galați ș.a. În 1997, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Sfântul Apostol Andrei să fie proclamat ”ocrotitorul României”. La rândul său, Parlamentul României a adoptat în 2012 o lege prin care se stabilește ca data de 30 noiembrie, de Sfântul Apostol Andrei, să fie declarată zi liberă. De asemenea, Sfântul Andrei este considerat și ocrotitorul marinarilor și pescarilor.