Creștinii ortodocși îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Mucenic Pantelimon. Acesta s-a născut în anul 284, în orașul Nicomidia, și a trăit în timpul împăratului Maximian (286-305). La naștere a primit numele de Pantoleon, care înseamnă „cel în toate puternic ca un leu”, un nume păgân, căci tatăl său împărtășea credința în zei. Însă Evula, mama sa, era creștină. Aceasta moare la puțini ani de la nașterea lui Pantoleon. La îndemnul tatălui său, termin Școala de Medicină din Nicomidia, iar ucenicia o va face cu renumitul medic Eufrosin.
Află de la preotul Ermolae că Hristos este singurul doctor adevărat. După ce ridică din moarte un copil care fusese mușcat de o năpârcă, prin chemarea lui Hristos, cere să fie botezat. După ce primește botezul de la preotul Ermolae, numele său a devenit Pantelimon, care înseamnă „cel cu totul milostiv”. Sfântul Pantelimon ajunge după puțină vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale, încât împăratul Maximian, care îi remarcase calitățile, intenționa să îl ia la palat ca medic particular. După ce a vindecat un orb, împăratul i-a cerut lui Pantelimon să renunțe la credința creștină. Pentru că a refuzat, sfântului Pantelimon i s-a tăiat capul. după mai multe chinuri la care a fost supus. În loc de sânge, a curs lapte din trupul său.
Din anul 303, anul morții sale, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor. Fiind un tămăduitor al bolnavilor, mai multe spitale și așezăminte poartă numele său (inclusiv Spitalul Județean din Focșani). Sfântul Mucenic Pantelimon este chemat în rugăciuni de către preoții Bisericii la Sfințirea Apei și la Taina Sfântului Maslu, împreună cu Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae și cu ceilalți sfinți doctori fără de arginți și făcători de minuni.
La Mănăstirea Rusicon din Muntele Athos se află Capul Sfântului Pantelimon. Moaștele Sfântului Pantelimon sunt prezente și în Catedrala din Constanța, Catedrala Episcopală din Galați, Catedrala Mitropolitană din Iași, Mănăstirea Oașa din Alba Iulia și în mai multe biserici din București. (sursa: crestinortodox.ro)